INVESTIGAȚIE. Un nou dosar cutremurător readuce în atenție drama copiilor instituționalizați în perioada comunistă și imediat după Revoluție. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a depus joi un denunț penal care vizează moartea a 497 de minori, între anii 1970 și 1997, la care se adaugă încă 38 de beneficiari care depășiseră vârsta de 18 ani. În total, ancheta se referă la 535 de decese înregistrate la Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Țuicani, din județul Dâmbovița. Cele mai multe victime au murit din cauza înfometării și a bronhopneumoniei.
Plângerea penală urmărește investigarea infracțiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea unui regim caracterizat de condiții inumane și degradante aplicate copiilor internați. Sesizarea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Potrivit documentării realizate de IICCMER, centrul a funcționat inițial ca spital chirurgical și preventoriu TBC pentru copii, apoi a fost transformat într-un centru pentru copii neuropsihici și, în final, într-un cămin destinat așa-numiților „deficienți nerecuperabili”.
În intervalul 1970–1997, instituția ar fi ajuns să funcționeze ca un veritabil loc de exterminare a minorilor, cu rate de mortalitate care, în anumite perioade, au depășit frecvent 70% din numărul internărilor, mai ales în anii 1985–1989. Datele arată că peste jumătate dintre copiii transferați de la leagănele din Arad și Satu Mare au decedat la Moreni, în condiții marcate de malnutriție, infecții pulmonare și un nivel extrem de scăzut al îngrijirii medicale.
În perioada 1985–1989, dintre cei 134 de copii transferați din Arad, aproximativ 75% și-au pierdut viața, majoritatea în primele luni de internare. În cazul lotului de 54 de copii aduși din Satu Mare, în iunie 1988, circa 76% au murit, peste jumătate chiar în prima lună, iar marea majoritate a deceselor a fost pusă pe seama malnutriției severe.
Concluziile anchetei indică faptul că peste 65% dintre copiii transferați în perioada 1985–1989 au murit din cauza subalimentării, la care se adaugă aproximativ 26% decese provocate de bronhopneumonie. Documentul subliniază: „O statistică relevantă privitoare la cei decedați din cauza malnutriției este legată de durata supraviețuirii în Căminul-spital Moreni. Astfel, 57,52% dintre aceștia mureau în primele trei luni, iar dacă îi adăugăm pe cei care decedau în maximum un an de la internare, ajungem la o proporție de peste 70%. Pornind de la premisa că principala cauză a malnutriției este lipsa unei alimentații corespunzătoare, iar principala cauză a deceselor înregistrate la Moreni a fost tocmai malnutriția, putem avansa ipoteza existenței unui regim de exterminare a minorilor din acest centru.”
În ceea ce privește afecțiunile pulmonare, analiza arată că dintre cei 137 de copii decedați din cauza bronhopneumoniei, peste 60% aveau între 3 și 5 ani. Restul erau împărțiți între grupele de vârstă 6–10 ani, 11–17 ani și peste 18 ani, ceea ce evidențiază vulnerabilitatea extremă a copiilor mici în lipsa îngrijirii medicale adecvate.
Statisticile centralizate de IICCMER arată că, între 1985 și 1989, din cei 474 de minori internați, 295 au murit, ceea ce înseamnă o mortalitate de peste 60%. Numărul total al deceselor din acest interval a ajuns la 336, incluzând și copii internați înainte de 1985. La nivelul întregii perioade analizate, aproape 60% dintre persoanele internate între 1970 și 1997 și-au pierdut viața în condiții inumane, iar supraviețuitorii au rămas cu sechele fizice și psihice pe termen lung.
Situația a început să se amelioreze treptat după anul 1990, odată cu implicarea misiunilor umanitare din străinătate. Conform datelor institutului, dintre cei 110 minori internați în anul 1990, doar 15 au decedat, majoritatea în primele luni ale anului, înainte de sosirea ajutoarelor externe.
Un moment esențial a fost vizita Maicii Tereza în mai 1990. Fondatoarea ordinului Misionarele Carității a ajuns și la Căminul-spital Moreni-Țuicani, de unde, cu acordul Ministerului Sănătății și al Ministerului Muncii, a preluat 63 de copii, transferați ulterior într-un adăpost special amenajat la Chitila, lângă București. O parte dintre acești copii au fost adoptați de familii din Occident. Potrivit comunicatului, „transferul acestor minori de la o unitate medicală către un adăpost social a salvat practic viața a 63 de minori, nefiind nevoie decât de oferirea unor condiții mai bune de trai, alimentație, igienă, medicație și atenție”.
