SĂNĂTATE. Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, în Parlament, că absolvenții facultăților de Medicină de stat ar trebui să fie obligați să profeseze în România pentru o perioadă minimă de timp după finalizarea studiilor. Șeful Guvernului consideră că statul român are dreptul să impună această condiție, în contextul în care pregătirea medicală este finanțată din bani publici.
În cadrul unei dezbateri cu primarii, organizată de Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, Ilie Bolojan a subliniat că formarea medicilor presupune costuri asumate integral de stat. „Dacă beneficiezi, în țara noastră, de o pregătire medicală pe toată durata parcursului, studii făcute la buget și rezidențiat plătit de statul român, ai o obligație față de țara aceasta”, a afirmat premierul.
Acesta a precizat că perioada minimă de activitate în sistemul medical românesc ar trebui să fie de cel puțin doi până la cinci ani. „Cel puțin câțiva ani de zile, doi, trei, patru, cinci ani, trebuie să lucrezi undeva în România. Dar haideți să punem asta în practică”, a adăugat Bolojan.
Premierul a atras atenția asupra dezechilibrelor majore existente în sistemul sanitar, în special între mediul urban și rural. Potrivit acestuia, anual există aproximativ 7.000 de absolvenți ai facultăților de Medicină, însă doar în jur de 1.000 ajung să fie angajați în sectorul public. În același timp, un număr semnificativ de medici români aleg să profeseze în alte țări europene.
„Nu este normal să avem mii de absolvenți, mii de rezidenți și, după ani de zile, doar o mie de angajați în sistemul public. Ceilalți se pierd și ajungem să fim pe primele locuri în Europa ca număr de medici plecați în alte state”, a explicat Ilie Bolojan.
În opinia sa, soluția presupune decizii ferme, chiar dacă acestea pot fi nepopulare. Premierul a susținut necesitatea unei distribuiri controlate a medicilor către zonele unde deficitul este major, precum ruralul izolat sau orașele mici, pentru a asigura acces echitabil la servicii medicale la nivel național.














