ENERGIE. Acționarii Nuclearelectrica au aprobat, joi, la solicitarea Ministerului Energiei, decizia finală de investiție pentru proiectul mini-reactoarelor modulare mici de la Doicești, dezvoltate în parteneriat cu compania americană NuScale. Hotărârea a fost anunțată printr-o informare transmisă la BVB.
Până în prezent, studiile dedicate proiectului au implicat cheltuieli de peste 200 de milioane de euro. Următoarea etapă, cea premergătoare construcției efective, presupune investiții suplimentare estimate la aproximativ 600 de milioane de dolari.
Decizia vine chiar dacă un document oficial al companiei indică existența unor riscuri legate de funcționarea reactoarelor SMR, inclusiv din cauza unor emanații de gaze naturale identificate în zona amplasamentului.
Compania de proiect RoPower Nuclear, deținută în mod egal de Nuclearelectrica și Nova Power and Gas, menționează necesitatea unor măsuri de prevenire, monitorizare și diminuare a riscurilor generate de gazele naturale descoperite în apropierea amplasamentului, în zona Soceram.
Proiectul a fost susținut de Ministerul Energiei, condus de Bogdan Ivan, care, în calitate de acționar majoritar al Nuclearelectrica, a solicitat la finalul lunii ianuarie adoptarea deciziei finale de investiție.
Un singur reactor va fi pus în funcțiune inițial
În cadrul studiului de fezabilitate, RoPower Nuclear a analizat patru variante de implementare și a recomandat scenariul A1.3, considerat cel mai echilibrat din perspectiva distribuirii riscurilor.
Acesta prevede punerea în funcțiune, într-o primă fază, a unui singur modul NuScale Power Module, cu o capacitate de 77 MW electric brut. Celelalte cinci module vor fi achiziționate doar după ce primul reactor va demonstra că funcționează conform proiectului.
Există două opțiuni contractuale. Prima presupune achiziționarea exclusivă a primului modul, urmând ca modulele 2–6 să fie plătite doar după validarea completă a funcționării. A doua variantă prevede cumpărarea tuturor celor șase module, cu obligația pentru NuScale de a rambursa costurile aferente modulelor suplimentare dacă primul nu funcționează conform specificațiilor.
Calendarul estimat indică iulie 2033 pentru operarea comercială a primului modul și decembrie 2034 pentru întreaga centrală, cu condiția stabilirii acordurilor comerciale pentru restul unităților.
RoPower recomandă o decizie condiționată, solicitând un angajament ferm din partea NuScale pentru una dintre cele două formule contractuale.
Context financiar și evoluția partenerului american
NuScale, companie listată pe Nasdaq, a înregistrat anul trecut o scădere de 64 la sută a valorii acțiunilor. În același timp, investitorul major Fluor și-a redus participația în companie.
Faza pre-EPC, care urmează deciziei finale de investiție, va dura aproximativ 15 luni și implică un buget estimat la 600 de milioane de dolari. Această etapă include definirea structurii contractuale, stabilirea contractorilor, detalii privind finanțarea și evaluarea riscurilor tehnice. Vor fi semnate contracte esențiale privind licențierea tehnologiei, servicii de autorizare, lucrări geotehnice și evaluări integrate de risc.
Costurile de până acum și tranzacția terenului
Proiectul presupune construirea a șase reactoare nucleare de câte 77 MW în județul Dâmbovița, pe un teren achiziționat în 2021 de Nova Power and Gas.
Potrivit informațiilor furnizate anterior, costurile totale ale proiectului au ajuns la aproximativ 210 milioane de dolari. Contribuția partenerului privat a constat în aportul la capitalul social al RoPower Nuclear, respectiv aproape 20 de milioane de lei.
Terenul pe care va fi dezvoltat proiectul a fost cumpărat în 2021 cu circa 5 milioane de euro și ulterior revândut companiei de proiect pentru o sumă estimată la peste 40 de milioane de euro, potrivit unor surse din cadrul Nuclearelectrica. Valoarea exactă nu a fost confirmată oficial, fiind considerată confidențială.
Chiar și după vânzarea terenului, Nova Power and Gas a rămas partener cu o participație de 50 la sută în compania de proiect.
Reprezentanții Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, susțin că au realizat lucrări ample de amenajare și ecologizare a amplasamentului fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești.
„Situl amplasamentului de la Doicești este transformat total. Acolo unde era una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din țară, acum este un amplasament ecologizat, pregătit pentru dezvoltarea proiectului SMR atât la suprafață, cât și în subsol”, a declarat Septimiu Costea, CEO Nova Power & Gas.














