Acasă Social Proiect legislativ: 10 zile libere plătite suplimentar ar putea fi introduse în...

Proiect legislativ: 10 zile libere plătite suplimentar ar putea fi introduse în Codul muncii

1934
0

CONCEDII. Un nou proiect legislativ depus în Parlamentul României propune modificarea Codului muncii, prin completarea Legii nr. 53/2003, astfel încât victimele violenței domestice, victimele violului și victimele agresiunii sexuale să poată beneficia de un concediu plătit special pentru recuperare.

Inițiativa, susținută de parlamentari ai partidului AUR, prevede acordarea a 10 zile de concediu plătit suplimentar persoanelor care au trecut prin astfel de traume, precum și părinților ai căror copii minori au fost victime ale unor asemenea fapte.

Cum ar funcționa noul concediu

Potrivit proiectului, cele 10 zile nu ar fi tratate ca un simplu concediu de odihnă, ci ca o măsură distinctă de protecție socială, destinată recuperării fizice și emoționale. Beneficiarii ar putea utiliza perioada pentru:

-consultații în sistemul de sănătate
-ședințe de consiliere psihologică
-obținerea de asistență juridică
-parcurgerea unor proceduri în fața instituțiilor publice

Un aspect important este flexibilitatea: zilele ar putea fi acordate fracționat, în funcție de necesitățile concrete ale fiecărui salariat.

Ce obligații ar avea angajatorii

Conform propunerii, angajatorii ar putea solicita documente justificative, însă doar într-un termen de până la 20 de zile de la revenirea la locul de muncă. Totodată, companiile ar avea obligația de a respecta strict confidențialitatea datelor personale și a informațiilor prezentate.

În prezent, Codul muncii nu prevede un astfel de mecanism dedicat victimelor infracțiunilor sexuale sau victimelor violenței domestice, ceea ce obligă multe persoane să își consume zilele de concediu de odihnă ori să riște sancțiuni disciplinare pentru absențe.

Dacă va fi adoptată, modificarea ar introduce pentru prima dată în România un cadru legal explicit pentru sprijinirea angajaților afectați de asemenea situații grave.