SALUBRITATE. La data de 24 februarie 2026, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Mureș a publicat un anunț de concesionare pentru delegarea gestiunii activităților de salubrizare privind tratarea mecano biologică și eliminarea prin depozitare a deșeurilor municipale din județul Mureș, potrivit platformei www.licitatiapublica.ro.
Contract de 470 de milioane de lei pentru 10 ani
Valoarea estimată a contractului este de 470.245.026 lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 94 de milioane de euro. Durata concesiunii va fi de 120 de luni, adică 10 ani, dintre care primele 12 luni sunt alocate construirii Celulei nr. 2.
Contractul vizează delegarea integrală a activităților de salubrizare din județ, incluzând tratarea mecano biologică a deșeurilor municipale, transportul și eliminarea prin depozitare, construirea și operarea Celulei nr. 2 la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Sânpaul, realizarea proiectării tehnice, furnizarea utilajelor și echipamentelor industriale, obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, precum și închiderea Celulei nr. 1 și a Celulei nr. 2, în funcție de momentul atribuirii.
„Concesiunea va avea ca obiect gestionarea a tot ce se va întâmpla pe amplasamentul de la Sânpaul”, a declarat Tóth Andrea, director executiv al ADI Ecolect Mureș, pentru cotidianul Zi de Zi.
Situația contractuală actuală la Sânpaul
Conform Documentației de Atribuire, contractul de delegare prin concesiune a activității de tratare mecano biologică, nr. 18062/268 din 23 august 2018, a expirat la 22 mai 2024. În prezent, serviciul este asigurat printr-un contract de achiziție publică încheiat cu un operator privat, atribuit prin procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, pentru a garanta continuitatea până la desemnarea unui nou operator prin licitație deschisă.
În ceea ce privește contractul nr. 121 din 7 octombrie 2016, privind delegarea operării și administrării Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Sânpaul, acesta este încă în derulare prin ordin de continuare a activității. În perioada următoare, până la atribuirea prin procedură competitivă, serviciul va fi asigurat tot printr-un contract atribuit prin negociere fără anunț prealabil.
Documentația a fost elaborată de consultanții Florin Ovidiu Milășan și Sergiu Viorel Baciu, din cadrul SC Milbac Management SRL.
Investiții majore în infrastructură
Viitorul contract presupune investiții consistente, printre care retehnologizarea Stației de Tratare Mecano Biologică Sânpaul, creșterea capacității de tratare a deșeurilor municipale reziduale și a fluxurilor biodegradabile provenite din parcuri, grădini și piețe, construirea unei hale metalice pentru tratarea fracției biologice, realizarea Celulei nr. 2, investiții pentru tratarea levigatului și captarea și arderea biogazului, precum și închiderea și monitorizarea Celulei nr. 1.
Detalii tehnice despre Celula nr. 2
Potrivit Acordului de Mediu nr. 1 din 14 februarie 2025, noua Celulă nr. 2 va avea o capacitate totală de aproximativ un milion de metri cubi. Din această capacitate, subcelulele 2.1 și 2.2 vor însuma 825.000 de metri cubi, spațiul dintre celula 2 și celula 1 va avea 75.000 de metri cubi, iar spațiul dintre celula 2 și viitoarea celulă 3 va avea 100.000 de metri cubi.
Celula nr. 2 va fi amplasată în continuarea Celulei nr. 1, pe latura de sud est, până la limita amplasamentului pe laturile de est și sud vest. Va fi delimitată de diguri perimetrale și de un dig comun cu celula 1 și viitoarea celulă 3. Digurile vor fi realizate din pământ argilos, cu înălțimi cuprinse între un metru și 6 metri, lățimea coronamentului de 5 metri și pante ale taluzurilor de minimum 1:3. Celula va fi împărțită în două subcelule printr-un dig de compartimentare paralel cu digul de pe latura de nord vest.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27 aprilie 2026, ora 9.00.














