Acasă Justiție Cercetarea dosarului „Frauda bancară” împotriva lui Plahotniuc, finalizată: Urmează dezbaterile

Cercetarea dosarului „Frauda bancară” împotriva lui Plahotniuc, finalizată: Urmează dezbaterile

1908
0

FRAUDĂ. Cercetarea judiciară în dosarul „Frauda bancară”, în care Vlad Plahotniuc este acuzat, a ajuns la final, iar următorul pas îl reprezintă dezbaterile în instanță, a declarat procurorul Alexandru Cernei pentru IPN.md.

În ședința de joi, apărarea lui Plahotniuc a depus mai multe cereri, printre care solicitarea unei expertize, două cereri de ridicare a excepției de neconstituționalitate și audierea unor martori suplimentari indicați de un martor sub acoperire.

Avocatul Lucian Rogac a precizat că solicitarea expertizei ar fi trebuit făcută din oficiu de instanță, întrucât în ședința precedentă inculpatul demonstrase nereguli care au fost confirmate de actele procurorilor.

Instanța a respins cererile de audiere a martorilor și de efectuare a expertizei, dar a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate.

Despre martorul sub acoperire, ale cărui declarații au fost citite de procuror, Rogac a spus că nici inculpatul, nici avocatul nu cunosc identitatea acestuia. Procurorul Cernei a explicat că martorul va confirma modul în care Plahotniuc organiza activitatea financiară, structura companiilor, ascunderea beneficiarului real și a originii fondurilor, dar și detalii despre bunurile și activele deținute, inclusiv achiziția unui avion și tranzacțiile asociate.

Vlad Plahotniuc a fost reținut în Grecia pe 22 iulie 2025 și extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie, fiind în prezent în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.

Vlad Plahotniuc este acuzat că ar fi pus la cale și condus o organizație criminală responsabilă pentru sustragerea a aproximativ un miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, beneficiind personal de 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro. Inculpatul se declară nevinovat și susține că dosarul ar fi fost fabricat politic, acuzație respinsă de guvernarea PAS.

Pe lângă dosarul principal, procurorii mai investighează alte patru cauze penale împotriva lui Plahotniuc: un alt episod din frauda bancară, escrocherii la întreprinderea de stat Metalferos, achiziția frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și mituirea fostului președinte Igor Dodon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.