ACORD. Guvernul României a aprobat marți, prin memorandum, semnarea Acordului de parteneriat UE-Mercosur de către țara noastră, în contextul în care documentul a fost deschis spre semnare de statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, memorandumul vizează semnarea în nume național a acordului încheiat între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Mercosur (Piața Comună a Sudului), format din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, pe de altă parte.
Dogioiu a precizat că acordul a putut fi semnat începând cu data de 25 martie 2026, respectiv 1 aprilie 2026. Odată semnat de România, urmează procedura națională de ratificare, care va implica elaborarea unui proiect de lege de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), document ce va fi supus aprobării Parlamentului României.
Un aspect important subliniat de oficial este că, prin semnarea memorandumului, Acordul UE-Mercosur va intra în vigoare provizoriu de la 1 mai 2026, cu toate clauzele sale, inclusiv măsurile de protecție pentru producătorii interni. Astfel, nu se mai așteaptă ratificarea finală sau avizul Curții de Justiție a UE (CJUE).
Ioana Dogioiu a confirmat că Ministerul Agriculturii a emis un aviz negativ privind acest acord.














