Acasă Sănătate Premieră medicală în România: Operație pe creier cu pacientul complet conștient, realizată...

Premieră medicală în România: Operație pe creier cu pacientul complet conștient, realizată cu succes la Târgu Mureș

2109
0

SĂNĂTATE. O intervenție chirurgicală de excepție a avut loc la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș: prima operație pe creier de îndepărtare a unei tumori cerebrale efectuată cu pacientul conștient în sistemul public de sănătate din România.

Operația, realizată pe 25 martie 2026, a durat aproximativ șase ore și a implicat tehnica avansată numită „awake craniotomy” (craniotomie cu pacient treaz). Aceasta permite monitorizarea în timp real a funcțiilor cerebrale, în special a vorbirii, evitând astfel riscuri majore de sechele permanente.

Pacientul, Kövári János, un bărbat de 45 de ani din Târgu Mureș, a cooperat activ pe parcursul intervenției. El a descris imagini proiectate pe o tabletă, a citit texte, a efectuat calcule și a realizat asocieri, în timp ce echipa medicală efectua mapping cortical prin stimulare directă a creierului pentru a identifica și proteja zonele responsabile de vorbire.

Prof. Univ. Dr. Adrian Bălașa, șeful Secției de Neurochirurgie și coordonatorul operației, a explicat: „Pentru a îndepărta această tumoră cerebrală fără a afecta vorbirea, intervenția trebuia făcută cu pacientul conștient și cooperant pe tot parcursul operației. Vorbirea este una dintre cele mai complexe funcții cerebrale și nu poate fi monitorizată intraoperator sub sedare.”

Tumora era localizată într-o zonă critică (fronto-insulară stângă), iar riscurile fără această tehnică includeau epilepsie netratabilă, afazie (pierderea vorbirii) sau hemipareză dreaptă. Intervenția a avut atât scop curativ, cât și diagnostic – s-a recoltat material pentru analiză histopatologică, esențială pentru tratamentul ulterior.

Echipa medicală care a realizat această premieră a fost formată din:

  • Prof. Univ. Dr. Adrian Bălașa (coordonator și chirurg principal)
  • Dr. Andrea Somfălean
  • Dr. Ionuț Branea
  • Dr. Corina Tămaș
  • Dr. Molnar Evelyn (rezident)
  • Dr. Andrei Zăgan (rezident)

Pacientul a fost externat pe 31 martie 2026. Postoperator, el prezintă doar o ușoară întârziere în exprimarea verbală, fiind în proces de recuperare, cu episoade minore de amețeală.

Kövári János a povestit: „Anul trecut, în august, mi-a amorțit mâna stângă… În ianuarie mi s-a făcut RMN și mi s-a descoperit tumora. Am avut încredere în domnul doctor Bălașa. În timpul operației am vorbit cu el, îmi amintesc totul – «Janos, ai grijă, nu mișca» sau «Stai bine?». A fost totul în regulă.”

Această tehnică reduce semnificativ riscul de deficite neurologice severe și reprezintă un pas important pentru neurochirurgia românească publică. Secția de Neurochirurgie din Târgu Mureș a realizat anul trecut circa 1.800 de intervenții, dintre care peste 300 pentru tumori cerebrale.

Prof. Bălașa a subliniat stresul deosebit pentru echipă: „Să operezi creierul unui pacient conștient, în timp ce vorbești cu el, e un stres enorm. Orice greșeală poate duce la o nenorocire.

Spitalul are planuri de dezvoltare, inclusiv modernizarea blocului operator și achiziționarea de echipamente avansate (RMN și angiografie intraoperatorie).

 

Video cu imagini din timpul operației disponibil AICI.