SĂNĂTATE. Alexandru Rogobete avertizează că introducerea plății în funcție de performanță va provoca cea mai mare rezistență din sistemul de sănătate, considerând însă că această reacție este, într-o anumită măsură, normală.
Potrivit ministrului, măsura va fi acceptată rapid în spitalele aglomerate, unde volumul mare de muncă îi determină pe angajați să vadă beneficiile directe ale unui astfel de sistem. În aceste unități, personalul medical va fi mai motivat, deoarece efortul depus ar urma să fie recompensat corect.
În schimb, situația este diferită în alte spitale, unde activitatea este redusă. Acolo, spune el, schimbarea va întâmpina opoziție puternică, mai ales în locurile unde există dezechilibre evidente între personal și numărul de pacienți.
Ministrul a abordat și problema sensibilă a plăților informale din spitale, subliniind că, deși fenomenul s-a redus semnificativ, acesta nu a fost eliminat complet. În opinia sa, combaterea acestuia depinde în mare măsură de implicarea pacienților.
El îi încurajează pe aceștia să raporteze orice tentativă de mită, explicând că intervențiile autorităților sunt posibile doar pe baza sesizărilor concrete.














