INVESTIȚIE. Autoritățile din Constanța pregătesc un proiect impresionant: construirea unui acvariu modern care va deveni un nou punct de atracție pe litoralul Mării Negre. Noua facilitate va fi amplasată chiar între Delfinariu și Planetariu, în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.
Clădirea va avea trei etaje și va include două tuneluri lungi de peste 10 metri, prin care vizitatorii vor putea admira de aproape diverse specii marine. Acvariul va găzdui atât pești colorați și specii protejate din Marea Neagră, cât și specii continentale, pinguini, rechini și peștele-lună (o specie de dimensiuni mari).
Una dintre atracțiile principale va fi o zonă interactivă dedicată copiilor, unde aceștia vor putea interacționa direct cu peștii. De asemenea, vor exista bazine de mari dimensiuni și o zonă de relaxare pentru vizitatori.
Scopul proiectului este să ofere o experiență educațională și memorabilă atât pentru turiști, cât și pentru localnici. „Cei care vin la mare caută experiențe unice. Pentru asta vom avea tuneluri, bazine mari și specii deosebite precum rechini sau peștele-lună”, a explicat doctorul în științe Adrian Bâlbă.
Reprezentanta complexului muzeal, Mihaela Popescu, a precizat că noul acvariu va reuni „pești din Marea Neagră, dar și din zona continentală, plus o zonă specială în care copiii pot interacționa cu peștii”.
Vechiul acvariu, care a fost închis de aproximativ doi ani și jumătate din cauza problemelor structurale (acoperiș, alei de acces și rezistența clădirii), nu va mai fi redeschis. Acesta va fi preluat de Primăria Constanța și transformat într-o secțiune care va completa designul inițial al Cazinoului.
Lucrările la noul acvariu ar trebui să dureze aproximativ trei ani, iar investiția totală se ridică la peste 22,5 milioane de euro.














