Acasă Politic Lovitură în instanță pentru PNL! Congresul care a schimbat partidul este contestat

Lovitură în instanță pentru PNL! Congresul care a schimbat partidul este contestat

23
0

POLITICĂ. Scandalul din PNL este departe de a se încheia, după ce mai mulți membri contestatari au decis să ducă disputa în fața instanței. La Tribunalul București au fost depuse acțiuni prin care se solicită anularea hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar din 21 iunie 2026, inclusiv suspendarea efectelor acestora până la pronunțarea unei decizii definitive.

Printre măsurile contestate se află alegerea noii conduceri a partidului, validată prin moțiunea „Modernizare cu rădăcini”, modificările aduse Statutului PNL și hotărârile care prevăd excluderea membrilor ce nu respectă direcția politică stabilită de actuala conducere.

Contestatarii susțin că întregul congres s-ar fi bazat pe hotărâri adoptate anterior de Consiliul Național Extraordinar din 19 iunie, pe care le consideră nelegale. În opinia lor, toate deciziile luate ulterior ar trebui anulate, inclusiv cele referitoare la funcțiile de președinte, prim-vicepreședinte, secretar general și cei opt vicepreședinți aleși.

Unul dintre principalele argumente invocate este că noul Statut al partidului nu intrase încă în vigoare în momentul desfășurării congresului. Potrivit contestatarilor, modificările statutare puteau produce efecte juridice doar după aprobarea de către Tribunalul București și publicarea în Monitorul Oficial, proceduri care nu ar fi fost finalizate până la data reuniunii. Din acest motiv, aceștia susțin că singurul statut aplicabil era cel adoptat în 2025.

În acțiunile depuse la instanță este criticată și modalitatea de convocare a Congresului Extraordinar, despre care se afirmă că nu ar fi respectat condițiile prevăzute de statut. Contestatarii susțin că nu exista o situație excepțională care să justifice organizarea unui congres extraordinar, iar decizia de convocare ar fi fost lipsită de fundament legal.

Un alt punct sensibil îl reprezintă introducerea excluderii „de drept pentru membrii care susțin sau votează o formulă de guvernare diferită de cea stabilită de conducerea partidului. Contestatarii apreciază că această prevedere încalcă dreptul la apărare și procedurile disciplinare prevăzute de statut, invocând inclusiv Sentința civilă nr. 1016/2026 din 18 iunie 2026 a Tribunalului Ilfov, prin care au fost suspendate provizoriu măsuri considerate similare.

De asemenea, în cererile depuse sunt reclamate mai multe nereguli privind organizarea și desfășurarea congresului, printre care comunicarea întârziată a listelor de delegați, verificarea incompletă a cvorumului, lipsa unor procese-verbale privind constituirea și numărarea voturilor, dar și modul în care au fost prezentate propunerile supuse votului. Contestatarii mai afirmă că buletinele de vot nu ar fi oferit variante clare pentru respingere sau abținere.

Dacă Tribunalul București va admite solicitările, efectele ar putea fi majore: alegerea actualei conduceri, modificările statutare și hotărârile privind excluderile ar putea fi anulate, ceea ce ar redeschide disputa privind legitimitatea conducerii reconfirmate la congresul din 21 iunie.