Acasă Economie Șoc în industria auto! Volkswagen analizează concedierea a 100.000 de angajați și...

Șoc în industria auto! Volkswagen analizează concedierea a 100.000 de angajați și închiderea mai multor fabrici

32
0

AUTO. Volkswagen pregătește un amplu plan de restructurare, care ar putea deveni unul dintre cele mai mari din istoria industriei auto. Potrivit informațiilor publicate de presa internațională, constructorul german analizează eliminarea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă și închiderea a patru uzine din Germania, în încercarea de a reduce costurile și de a răspunde concurenței tot mai puternice venite din China.

Conform datelor prezentate de Financial Times și The Guardian, dacă proiectul va fi aprobat în forma actuală, aproape unul din șase angajați ai grupului ar putea fi afectat. Volkswagen are peste 650.000 de salariați la nivel mondial și controlează mărci cunoscute precum Audi, Skoda, Seat, Cupra și Bentley.

Planul ar depăși cu mult restructurările anunțate anterior. La finalul anului 2024, compania comunica intenția de a elimina aproximativ 50.000 de posturi din Germania până în 2030 și de a reduce producția anuală cu 500.000 de automobile. Noile scenarii discutate ar însemna încă aproximativ 50.000 de concedieri, dublând practic dimensiunea programului.

Printre fabricile vizate de oprirea producției se numără Emden, Zwickau și Hanovra, alături de uzina Audi din Neckarsulm. Între timp, fabrica din Dresda a fost deja închisă, iar compania caută un cumpărător pentru unitatea din Osnabrück, unde activitatea de producție este programată să înceteze anul viitor.

Directorul general Oliver Blume urmărește reorganizarea grupului și concentrarea investițiilor asupra activității principale. În acest context, Volkswagen a vândut recent divizia de motoare navale Everllence către fondul american Bain Capital pentru 7,4 miliarde de euro și analizează valorificarea altor active pentru a-și consolida lichiditățile.

Conducerea companiei consideră că modelul tradițional de dezvoltare și producție auto nu mai răspunde realităților actuale. Pe lângă concurența agresivă din partea producătorilor chinezi, grupul invocă tarifele comerciale, tensiunile geopolitice și încetinirea pieței auto, factori care generează costuri suplimentare de ordinul zecilor de miliarde de euro în fiecare an.

Constructorii chinezi au câștigat rapid teren pe piața europeană, în special prin modele electrice și hibride mai accesibile, iar în primele cinci luni ale acestui an au ajuns să reprezinte aproape 10% din totalul autoturismelor noi vândute în Europa.

Până în acest moment, Volkswagen nu a confirmat oficial informațiile privind concedierile și închiderea uzinelor, precizând doar că planurile vor fi analizate în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere din 9 iulie, fără a anticipa deciziile finale.

Între timp, sindicatele și reprezentanții angajaților și-au exprimat opoziția fermă față de eventualele disponibilizări și închideri de fabrici, susținând că viitorul companiei depinde de adaptarea strategiei la transformările din industria auto, nu de reducerea masivă a personalului.