Acasă Social Schimbare importantă pentru viitorii pensionari! Senatul a dat undă verde unui nou...

Schimbare importantă pentru viitorii pensionari! Senatul a dat undă verde unui nou sistem care poate aduce venituri suplimentare la pensie

33
0

PENSII. Senatul României a aprobat proiectul legislativ privind introducerea conturilor individuale de investiții, un mecanism care le va permite românilor să economisească și să investească pentru perioada pensionării, beneficiind în același timp de facilități fiscale. Inițiativa are ca scop creșterea veniturilor viitorilor pensionari și reducerea presiunii asupra sistemului public de pensii.

Anunțul a fost făcut de senatoarea Gabriela Horga (PNL), care a precizat că România nu dispunea până acum de un astfel de instrument financiar, deja utilizat de ani buni în state precum SUA și Marea Britanie. Potrivit acesteia, noul sistem le oferă cetățenilor libertatea de a decide când investesc, ce sume alocă și în ce instrumente financiare își plasează economiile, fie că este vorba despre acțiuni, obligațiuni, titluri de stat sau ETF-uri.

Conturile individuale de investiții vor funcționa pe baza unor avantaje fiscale importante. Persoanele care aleg acest sistem vor putea opta între două variante de impozitare: fie contribuțiile sunt realizate din venituri deductibile, iar taxele sunt achitate doar la retragerea banilor, fie investițiile sunt făcute din venituri deja impozitate, situație în care retragerea fondurilor nu va mai fi taxată. În plus, câștigurile obținute pe durata investiției vor fi scutite de impozite și contribuții, iar economiile acumulate vor putea fi moștenite de urmași.

Proiectul legislativ a fost inițiat de Gabriela Horga, împreună cu Claudiu Năsui, Cristina Prună și Sebastian Burduja, ca răspuns la provocările pe care sistemul public de pensii le va întâmpina în următorii ani. Potrivit senatorului liberal, raportul dintre pensie și ultimul salariu ar putea scădea de la aproximativ 43% în prezent la doar 24% în viitor, pe fondul declinului demografic.

În acest context, conturile individuale de investiții, alături de sistemul pensiilor administrate privat, sunt văzute ca o soluție pentru completarea veniturilor la pensionare și asigurarea unui nivel de trai mai bun.

Gabriela Horga a subliniat și faptul că, deși românii economisesc într-un ritm apropiat de media europeană, aproximativ 85% din activele financiare ale gospodăriilor sunt păstrate în numerar sau depozite bancare, fără a contribui semnificativ la dezvoltarea economiei. Noul instrument urmărește să încurajeze direcționarea unei părți din aceste economii către investiții care pot genera randamente pe termen lung și, în același timp, să sprijine piața de capital și finanțarea companiilor românești.

Proiectul a fost adoptat de Senat cu un singur vot împotrivă, iar inițiatorii au mulțumit pentru sprijinul acordat de Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București, instituții implicate în elaborarea și susținerea noii legi.