POLITICĂ. Președintele Nicușor Dan a găsit formula perfectă pentru transparență zero: ajutorul acordat Ucrainei trebuie să rămână secret. Declarația a venit miercuri, la Kiev, unde șeful statului a explicat că desecretizarea sprijinului (atât financiar, cât și în echipamente scoase din dotarea armatei române) nu se poate face public pentru că „uneori e bine să rămână un secret militar”.
„Ajutorul pe care România sau alte state l-au dat Ucrainei a fost uneori ajutor în bani și alteori ajutor în echipamente. În momentul în care o țară își ia din capacitățile sale de apărare niște echipamente și le mută în altă parte, asta uneori e bine să rămână un secret”, a declarat Nicușor Dan cu o naturalețe dezarmantă.
Ironia supremă? În timp ce Polonia a desecretizat public ajutorul oferit, iar Ungaria, Cehia și Slovacia au decis să nu mai bage bani într-un sac fără fund care secătuiește Europa, România continuă generoasă, doar că totul rămâne sub cheie. Cetățenii nu au dreptul să știe exact cât costă acest sprijin necondiționat.
Și ca să fie tabloul complet, pe tema dronei explodate în Portul Constanța primim aceeași rețetă clasică: „avem contact direct”, „discuții tehnice”, „așteptăm răspunsuri de la ucraineni”. Răspunsurile? Vor veni „cât de curând” – adică în câteva săptămâni, probabil când se va termina și ultimul strop de răbdare a contribuabilului român.
Promisiunile de transparență ale lui Nicușor Dan par și ele tot un exercițiu de amânare. În campanie și după preluarea mandatului, acesta anunța că susține declasificarea unor documente esențiale, inclusiv hotărârea integrală a CSAT care a stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Până astăzi, documentul complet nu a fost făcut public, au apărut doar fragmente selective de la SRI, SIE și alte instituții.
O dată ce ai reușit să anulezi voința populară la urne, restul devine simplu: poți cheltui din bugetul poporului, poți slăbi capacitatea de apărare a țării și poți refuza să dai socoteală. Totul sub lozinca elegantă: „uneori e bine să rămână un secret”.
Democrație participativă în stil Nicușor Dan, unde poporul participă doar cu banii, cu tăcerea și cu așteptarea promisiunilor neîndeplinite.
Până când vom continua să dormim ca o turmă oarbă și resemnată, mestecând supuși orice fărâmă de răspuns evaziv aruncată de la înălțimea puterii, asistând muți la un spectacol lamentabil de secătuire a resurselor și umilire națională, în timp ce deciziile luate sub vălul gros al „secretului de stat” ne erodează suveranitatea și ne transformă într-un popor spectator la propria degradare?
