Acasă Tech Regulile europene privind Inteligența Artificială intră în vigoare în România. Ce obligații...

Regulile europene privind Inteligența Artificială intră în vigoare în România. Ce obligații noi apar din 2 august 2026

45
0

TEHNOLOGIE. România va începe să aplice, începând cu 2 august 2026, Regulamentul european privind Inteligența Artificială (AI), în conformitate cu calendarul stabilit la nivelul Uniunii Europene. Potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), unele prevederi vor intra însă în vigoare etapizat, în funcție de categoria sistemelor de inteligență artificială vizate.

Regulamentul european impune fiecărui stat membru să desemneze autoritățile responsabile cu monitorizarea și aplicarea noilor reguli, precum și să stabilească legislația națională privind organizarea acestora și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării prevederilor.

În România, printr-un memorandum al Guvernului, ANCOM a fost propusă ca autoritate națională pentru supravegherea pieței și punct unic de contact, urmând să colaboreze cu alte instituții. Printre acestea se numără Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Banca Națională a României (BNR), care vor avea atribuții în domeniul sistemelor AI cu risc ridicat din sectorul financiar, precum și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, responsabilă de supravegherea aplicațiilor AI utilizate în biometrie, aplicarea legii, controlul frontierelor și domeniul justiției.

În prezent, instituțiile implicate lucrează la elaborarea cadrului legislativ național, care va defini atribuțiile fiecărei autorități, mecanismele de cooperare dintre acestea și regimul sancțiunilor pentru încălcarea regulamentului european.

Conform calendarului actualizat prin Regulamentul Omnibus al Uniunii Europene, majoritatea prevederilor devin aplicabile din 2 august 2026, însă obligațiile pentru anumite sisteme AI cu grad ridicat de risc vor fi introduse ulterior. Astfel, pentru sistemele prevăzute în Anexa III, regulile vor intra în vigoare din 2 decembrie 2027, iar pentru alte categorii de sisteme considerate cu risc ridicat, din 2 august 2028.

În ceea ce privește sistemele AI cu risc inacceptabil, interdicțiile generale sunt deja în vigoare din 2 februarie 2025. Totuși, noile modificări legislative adaugă, începând cu 2 decembrie 2026, două practici interzise: utilizarea inteligenței artificiale pentru crearea sau modificarea fără consimțământ a imaginilor și videoclipurilor explicite cu persoane identificabile, precum și generarea de materiale care reprezintă pornografie infantilă.

Regulamentul introduce și noi obligații de transparență pentru furnizorii și utilizatorii unor sisteme AI. Acestea vizează, printre altele, aplicațiile care interacționează direct cu utilizatorii, generează texte, imagini, videoclipuri sau fișiere audio sintetice, creează conținut de tip deepfake ori produc materiale destinate informării publicului.

O excepție este prevăzută pentru sistemele AI lansate pe piață înainte de 2 august 2026, caz în care obligația de etichetare a conținutului generat artificial va deveni obligatorie începând cu 2 decembrie 2026.