Acasă Administrație Guvernul ia în calcul instituirea stării de alertă în Călărași și Constanța...

Guvernul ia în calcul instituirea stării de alertă în Călărași și Constanța pentru a preveni oprirea CNE Cernavodă din cauza nivelului scăzut al Dunării

46
0

ALERTĂ. Premierul interimar Ilie Bolojan a convocat vineri, o ședință extraordinară de Guvern, în cadrul căreia Executivul analizează instituirea stării de alertă în județele Călărași și Constanța pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia vine pe fondul secetei hidrologice severe, care a redus semnificativ debitul Dunării și pune în pericol funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.

Măsurile sunt incluse într-un proiect de hotărâre de Guvern și prevăd atât declararea stării de alertă, cât și finanțarea unei intervenții de urgență în zona bifurcației Bala–Dunărea Veche. Scopul este redistribuirea unei părți din debitul apei către Dunărea Veche, pentru a asigura condițiile necesare funcționării centralei.

Conform proiectului, intervenția va fi una temporară, desfășurată în etape și, acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, reversibilă. Totodată, autoritățile susțin că toate lucrările vor respecta normele privind securitatea nucleară.

Prima etapă presupune amplasarea a patru barje metalice de mari dimensiuni în zona Bala–Dunărea Veche. Poziționarea lor va fi stabilită în funcție de măsurătorile efectuate în teren, iar numărul acestora poate fi suplimentat dacă situația o va impune și dacă vor fi respectate toate condițiile de siguranță hidraulică, ecologică, navală și nucleară.

Pentru implementarea intervenției, Guvernul propune alocarea a 7 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Banii vor acoperi transportul și montarea barjelor, măsurătorile topo-hidrografice, semnalizarea, monitorizarea lucrărilor și recuperarea echipamentelor după încheierea intervenției.

Operațiunile vor fi coordonate de Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, în timp ce Autoritatea Navală Română va supraveghea siguranța navigației. Ministerul Mediului, Administrația Națională „Apele Române” și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vor monitoriza evoluția debitelor, iar Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare va verifica respectarea tuturor cerințelor privind securitatea nucleară.

În paralel, Nuclearelectrica și-a informat partenerii contractuali că Dunărea a înregistrat în luna iulie cel mai mic debit din ultimii aproximativ 30 de ani, iar nivelul apei în zona Cernavodă a atins un minim istoric. Din acest motiv, compania a anunțat oprirea Unității 1 a centralei, măsură adoptată pentru protejarea instalațiilor și menținerea securității nucleare.

Societatea consideră că situația reprezintă un caz de forță majoră, invocând prevederile Codului Civil și ale contractelor în derulare, avertizând că acest context ar putea afecta îndeplinirea unor obligații contractuale.

Reprezentanții companiei subliniază însă că oprirea Unității 1 nu pune în pericol securitatea nucleară, angajații sau mediul înconjurător și precizează că monitorizează permanent nivelul Dunării pentru reluarea activității în condiții de deplină siguranță.