Acasă Învățământ Bolojan anunță decizia Guvernului privind bursele sociale și examenele naționale: ce se...

Bolojan anunță decizia Guvernului privind bursele sociale și examenele naționale: ce se întâmplă după consultările publice

26
0

EDUCAȚIE. Guvernul va analiza modul de acordare a burselor sociale pentru elevi, dar și noile reguli propuse pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2027. Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că o decizie va fi luată după încheierea perioadei de consultare publică.

Bolojan a explicat că Ministerul Educației a elaborat proiectele privind examenele naționale în baza unei legi adoptate încă din 2023, care permite aplicarea noilor reguli începând cu anul viitor.

Premierul susține că ministerul a pus în practică prevederile legislative existente, însă recunoaște că organizarea examenelor trebuie analizată cu atenție, pentru ca schimbările să nu genereze probleme suplimentare într-un sistem educațional care are deja dificultăți.

Ministerul n-a făcut decât să pună în practică o lege”, a precizat Bolojan, adăugând că, dacă actuala formă de organizare este considerată nepotrivită, Parlamentul poate interveni asupra legislației.

Ce se întâmplă cu bursele sociale

O altă temă care va ajunge pe masa Guvernului este acordarea burselor sociale în perioada vacanței de vară.

Bolojan a explicat că Ministerul Educației a pornit de la ideea că aceste burse reprezintă un sprijin destinat elevilor care se confruntă cu dificultăți sociale pentru a-i ajuta să participe la procesul educațional. Din acest motiv, propunerea ministerului este ca bursele să fie acordate în lunile în care elevii merg la școală, nu și în vacanța de vară.

Premierul a subliniat că bursele sociale nu trebuie confundate cu alocațiile pentru copii, care sunt acordate lunar, indiferent de perioada din an.

Guvernul mai are zece zile pentru analiză

Atât proiectele referitoare la examenele naționale, cât și ordinele de ministru privind bursele se află în dezbatere publică.

După expirarea perioadei de consultare, care durează 10 zile, Executivul urmează să analizeze observațiile și să stabilească forma finală a măsurilor.

Bolojan a transmis că obiectivul este ca Guvernul să clarifice problemele semnalate și să ia o decizie corectă, înainte ca noile reguli să fie aplicate.