JUSTIȚIE. Cristela Georgescu lansează noi acuzații la adresa sistemului judiciar, după ce motivarea Curții de Apel București prin care soțului său, Călin Georgescu, i-a fost prelungită arestarea preventivă cu încă 30 de zile, a ajuns în spațiul public înainte ca documentul să fie comunicat oficial avocaților familiei. Într-un mesaj video publicat pe pagina de Facebook a fostului candidat la alegerile prezidențiale, aceasta reclamă încălcarea dreptului la apărare, expunerea mediatică a informațiilor din dosar și probleme legate de supravegherea locuinței familiei.
Soția lui Călin Georgescu susține că nu este pentru prima dată când jurnaliștii ajung să cunoască informații din dosarul penal înaintea apărării. Ea consideră că această situație ridică semne de întrebare serioase privind confidențialitatea procedurilor judiciare și respectarea drepturilor fundamentale.
„Pentru a câta oară află presa, înaintea apărării și a familiei, ce se întâmplă în dosarul deținutului politic Călin Georgescu? Câte asemenea încălcări ale drepturilor fundamentale și ale exigențelor unui act de justiție trebuie să mai tolerăm? Câte? În România așa-zis democratică, un stat care se pretinde stat de drept, motivarea Curții de Apel București în ceea ce privește cele 30 de zile suplimentare de arest preventiv este deja comentată public peste tot, în timp ce apărarea – avocații noștri – nu au primit încă documentul în mod oficial”, a transmis Cristela Georgescu.
Aceasta afirmă că informațiile despre dosar au ajuns în presă chiar din timpul perchezițiilor, când fotografii, date personale și alte detalii despre familia sa ar fi fost publicate aproape în timp real. În opinia sa, repetarea acestor situații reprezintă o atingere adusă dreptului la apărare și prezumției de nevinovăție.
Acuzații privind supravegherea locuinței familiei Georgescu
Un alt subiect abordat în mesajul video îl reprezintă presupusele dispozitive de supraveghere din locuința familiei. Cristela Georgescu solicită explicații privind baza legală, autorizarea și modul în care ar fi fost instalate sau utilizate aceste echipamente, susținând că este afectată inclusiv viața privată a celor doi copii minori.
„În privința presupuselor dispozitive de supraveghere din locuința noastră – camerele video de monitorizare a familiei noastre cu doi copii minori – există întrebări legitime privind temeiul legal, autorizarea și modalitatea de punere în executare a acestor măsuri. Nu au fost prezentate date sau probe care să justifice încălcarea dreptului fundamental la viață privată și de familie”, a afirmat aceasta.
Cristela Georgescu a mai invocat faptul că instanța ar fi apreciat că noile acuzații informatice nu ating, în acest moment, pragul suspiciunii rezonabile necesar pentru dispunerea unei măsuri preventive. Ea contestă astfel prezentarea publică a acestor acuzații ca și cum ar reprezenta fapte deja dovedite.
Cristela Georgescu vorbește despre o posibilă persecuție politică
În mesajul său, soția fostului candidat la prezidențiale contestă și argumentele privind pericolul pentru ordinea publică invocate în motivarea menținerii arestului preventiv. Ea susține că măsura nu a contribuit la calmarea tensiunilor din societate, ci a amplificat protestele și neîncrederea unei părți a populației în actul de justiție.
„În loc să restabilească încrederea în actul de justiție, a adâncit neîncrederea celor care văd în această măsură, pe bună dreptate, o persecuție politică. Noi nu cerem privilegii. Cerem, pur și simplu, aplicarea acelorași principii pentru fiecare om: prezumția de nevinovăție, proporționalitatea măsurilor preventive, respectarea dreptului la apărare și o justiție care să nu fie anticipată prin verdicte de presă”, a transmis Cristela Georgescu.
Aceasta a făcut referire și la alte cazuri judiciare în care persoane condamnate sau implicate în dosare grave ar fi beneficiat de măsuri pe care le consideră mai favorabile, în timp ce soțul său este ținut în arest preventiv. Ea a criticat inclusiv comentariile publice ale unor persoane care au salutat menținerea lui Călin Georgescu în detenție, în condițiile în care acuzațiile care îl vizează nu au fost stabilite printr-o hotărâre definitivă de condamnare.
Mesajul final al Cristelei Georgescu: „Greu le va fi celor care fac nedreptatea să suporte Dreptatea lui Dumnezeu”
În încheiere, Cristela Georgescu a transmis că respectarea justiției nu înseamnă acceptarea fără reacție a unor decizii considerate nedrepte. Ea a cerut ca principiile independenței, corectitudinii și egalității în fața legii să fie aplicate tuturor cetățenilor, indiferent de statutul sau poziția lor publică.
„Respectul pentru justiție nu înseamnă tăcere în fața nedreptății. Înseamnă să îi cerem să fie dreaptă, să fie corectă, să fie independentă pentru toți. Altfel, cum explicăm că persoane condamnate pentru fapte de o gravitate extremă pot fi în libertate fără nicio zi de închisoare și, mai mult, își arogă autoritatea morală de a aplauda pedepsirea publică și privarea de libertate a unui om a cărui reputație și carieră impecabilă până la alegerile prezidențiale din 2024 au fost puse sub semnul întrebării?”, a mai declarat aceasta.
Mesajul s-a încheiat cu un avertisment adresat celor pe care îi consideră responsabili pentru nedreptățile reclamate: „Puterea este vremelnică, dar răspunderea pentru nedreptate nu. Și greu le va fi celor care fac nedreptatea să trăiască dreptatea lui Dumnezeu”.
Controversa apare după ce Curtea de Apel București a decis prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Acesta contestă măsura prin intermediul apărării, iar acuzațiile formulate în dosarul penal urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare. Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție.











