DELEGAȚIE. Senatorul Cristian Vântu (AUR Mureș), vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a condus o delegație oficială în Estonia, în contextul pregătirii noii Legi a Sănătății. Vizita a avut ca scop documentarea privind modelul estonian de digitalizare a sistemului medical.
La Tallinn, senatorul Vântu și colegul său, senatorul Ștefan Geamănu (AUR Diaspora), ambii medici de profesie, au avut o întâlnire cu Signe Riisalo, fost ministru a Afacerilor Sociale și actual președinte a Comisiei pentru Afaceri Sociale din Parlamentul Estoniei (Riigikogu), comisie care are în responsabilitate și domeniul sănătății. Discuțiile au vizat modul în care Estonia a implementat digitalizarea în sănătate, ca exemplu de bune practici.

De asemenea, delegația română s-a întâlnit cu dr. Eero Merilind, membru al Comisiei pentru Afaceri Sociale și medic de familie. Acesta a explicat în detaliu cum funcționează sistemul medical estonian și care au fost etapele reformei în sănătate în Estonia.
În cadrul vizitei, senatorii români au vizitat Spitalul Estoniei de Nord și un cabinet de medicină de familie, pentru a înțelege direct modul în care a fost implementată digitalizarea la nivel practic.
La invitația senatorului Cristian Vântu, membri ai Comisiei pentru Afaceri Sociale a Parlamentului Estoniei vor efectua o vizită la Comisia pentru Sănătate a Senatului României.

Mulțumiri speciale au fost adresate Excelenței Sale domnul Călin Stoica, ambasador al României la Tallinn, pentru sprijinul acordat în organizarea acestei vizite oficiale.














