COMPARAȚIE. În același weekend în care pe străzile Bucureștiului defilau peste 30.000 de oameni în cadrul Pride-ului, îmbrăcați în culori țipătoare și fluturând lozinci despre „curaj” și „vizibilitate”, într-un colț liniștit al țării, la Șumuleu Ciuc, 300.000 de credincioși își duceau pașii grei și sufletul smerit într-un pelerinaj de peste 450 de ani, într-un gest de credință care nu are nevoie de parade și aplauze.
În timp ce pe Calea Victoriei era ocupat traficul pentru a face loc manifestanților LGBTQ+ și unor concerte cu beat electronic, la Miercurea-Ciuc, drumurile erau închise pentru a permite trecerea pelerinilor care vin pe jos, pe biciclete, călare sau chiar cu căruțele, uniți nu de ideologii, ci de rugăciune, reculegere și tradiție.
Unii dintre credincioși au pornit pe jos din Austria, străbătând peste 1.000 de kilometri pe „Via Mariae”, un drum spiritual în formă de cruce pe harta Europei. Alții au venit din Harghita, Odorheiu Secuiesc sau Joseni, cu icoana la piept și rugăciunea pe buze, ca să se închine la altarul în aer liber dintre Șumuleul Mare și Șumuleul Mic, acolo unde Sfânta Liturghie este oficiată în fiecare an de Rusalii.
La Pride, „vizibilitatea” se măsoară în numărul de stories și poze cu glitter, în timp ce la Șumuleu Ciuc, liniștea sufletească se câștigă în tăcere, după un drum greu, cu genunchii plecați și gândul la Dumnezeu.
În timp ce în Capitală se agitau steaguri și lozinci, în Harghita se purta cu smerenie Laborumul, steagul sfânt al Șumuleului, sub privirile a sute de mii de pelerini care cântau imnuri și se rugau pentru pace, sănătate și înțelegere.
La București, unii participanți la Pride au fost întâmpinați cu icoane și cruci, ceea ce presa a tratat drept un „act de provocare”. La Șumuleu Ciuc, icoana Fecioarei Maria făcătoare de minuni este ținută la loc de cinste de aproape cinci secole, de când i-a unit pe credincioșii din Transilvania în fața încercărilor de schimbare forțată a religiei. Cei care vin acolo nu cer „acceptare”, ci iertare și binecuvântare.
Spre deosebire de atmosfera de festival urban cu dans și pancarte, la pelerinajul catolic participă și reprezentanți ai autorităților din Ungaria, inclusiv președintele Tamás Sulyok, dar toți vin în calitate de pelerini, nu de vedete. Nu lipsesc nici campaniile umanitare, anul acesta fiind organizată o strângere de fonduri pentru familiile afectate de inundațiile din Covasna, un gest de solidaritate autentică, fără sloganuri scandate.
În concluzie, între Bucharest Pride și pelerinajul de la Șumuleu Ciuc se întinde o prăpastie mai adâncă decât pare la prima vedere:
– La Pride, drumul e plat, dar tonul e gălăgios.
– La Șumuleu, calea e abruptă, dar inima e plină.
– Unul cere drepturi, celălalt îngenunchează pentru har.
– Unul vrea să schimbe lumea prin spectacol, altul o roagă să nu uite de suflet.
La București s-a defilat pentru acceptare, la Șumuleu s-a îngenuncheat pentru iertare – 1 la 10, scorul credinței!
atata s-a putut! sa le dea Dumnezeu bananele pe care le cauta!