DECLARAȚIE. Nicușor Dan, președintele României, și-a publicat luni declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, document semnat la data de 13 iunie 2025. Informațiile prezentate aruncă lumină atât asupra situației sale patrimoniale, cât și a modului în care a finanțat campaniile pentru alegerile prezidențiale și locale.
Potrivit declarației, șeful statului deține un teren intravilan de 7.460 mp în județul Brașov, achiziționat în 2007. Are în proprietate și un autoturism Citroen din 1986.
Pe partea financiară, Nicușor Dan a raportat mai multe conturi bancare:
-199.413 lei la BCR (deschis în 2007)
-43.672 lei și 180 euro la Banca Transilvania (deschise în 2025)
-Un cont inactiv la Salt Bank
În plus, a acordat un împrumut de 20.000 de euro unei persoane fizice, Gabriel Istrate.
La capitolul datorii, președintele are un credit de 100.000 euro la Garanti Bank, contractat în 2007 și scadent în 2032, plus alte împrumuturi personale:
-27.000 euro către Gențiana Danila (scadență 2025)
-25.000 euro către Claudia Dan (scadență tot în 2025)
De asemenea, în document se regăsesc împrumuturi primite pentru susținerea campaniei prezidențiale, unele dintre ele fără ca donatorii să-și dezvăluie identitatea. Patru persoane fizice au contribuit cu câte 800.000 de lei fiecare.
Pentru alegerile locale din 2024, Nicușor Dan a primit și donații importante, printre care:
-Florin și Măriuca Talpeș: 660.000 lei
-Bogdan Micu: 250.000 lei
Totodată, AEP i-a rambursat 659.796 lei, reprezentând cheltuielile din campania locală.
Din funcția de primar general al Capitalei, a încasat 296.675 lei, iar copiii săi au primit alocații în valoare de 3.504 lei (Ahreea Dan) și 5.639 lei (Antim Dan).
Într-o conferință de presă susținută luni, Nicușor Dan a detaliat și cheltuielile masive din campania prezidențială:
-20,5 milioane de lei în turul I, acoperite prin împrumuturi de la 111 persoane
-40,5 milioane de lei în turul II, susținute cu ajutorul a 239 de donatori
În precampanie, a primit donații totale de 9,5 milioane de lei, din care a cheltuit 7 milioane. A înregistrat 18.700 de donații sub 5.000 euro de la 15.800 de donatori, totalizând sub 6,5 milioane lei. Printre donațiile majore se numără:
-Măriuca și Florin Talpeș – 810.000 lei
-Dan Ostahie – 810.000 lei
-Aurel Iancu – 500.000 lei
-Ana Maria Mihai – 250.000 lei
-Un donator anonim – 485.000 lei
Referitor la campania locală, președintele a spus că, în precampanie, a primit 1,75 milioane lei și a cheltuit 1,6 milioane. Pe lângă cei doi mari donatori menționați anterior, a primit 3.179 de donații online în valoare de 843.000 lei. În campania oficială, plafonul legal de cheltuieli – 660.000 lei – a fost atins, iar suma a fost rambursată integral de AEP, acoperind astfel împrumuturile de la BCR și persoane fizice.
Întrebat ce intenționează să facă cu banii rămași, în cazul unei rambursări complete a cheltuielilor prezidențiale (61 de milioane de lei), Nicușor Dan a spus că o sumă de circa 2,5 milioane de lei ar putea fi redirecționată către cauze civice, în urma unei consultări cu susținătorii săi.














