REACȚII. Târgu Mureș – Reacțiile recente ale UDMR Târgu Mureș, care acuză excluderea comunității maghiare în contextul inaugurării Farmaciei Universitare „Gaudeamus”, au stârnit un val de poziții critice din partea societății civile și a mediului academic. În centrul acestei dispute se află acuzații privind lipsa inscripțiilor bilingve și presupuse acte de discriminare. În replică, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, Zen Pharma – operatorul farmaciei – și jurnalistul Florin Dobrater au venit cu răspunsuri ferme și detaliate.
🔵 Poziția oficială a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș:

„Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș se opune cu fermitate la noile tentative de tensionare a relațiilor interetnice din Târgu Mureș de către organizația UDMR Târgu Mureș și de către reprezentanți locali ai acesteia, prin lansarea unei scrisori deschise în care acuză în mod nedrept Farmacia Universitară „Gaudeamus” și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”.
Această reacție reprezintă o tentativă repetată de a genera tensiuni etnice, substituind temele reale cu dispute sterile despre inscripții, în loc să fie recunoscută valoarea unui proiect educațional unic și incluziv precum această farmacie universitară destinată formării studenților, indiferent de etnie.
Atragem pe această cale atenția asupra faptului că Farmacia „Gaudeamus” nu este o instituție publică, ci o entitate privată, parte a unei rețele farmaceutice care colaborează prin contract de parteneriat cu UMFST. Conform art. 13 din Constituția României, limba oficială a statului este limba română. Farmacia nu este obligată prin lege să ofere servicii în altă limbă decât limba oficială, iar prevederile Codului administrativ privind utilizarea limbilor minorităților în administrație nu se aplică operatorilor privați. Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, invocată cu superficialitate, nu impune astfel de obligații entităților private.
Cu toate acestea, farmacia a comunicat public că nu interzice comunicarea în limba maghiară. A susține că are loc o excludere deliberată a comunității maghiare este nu doar fals, ci și periculos în contextul istoric al orașului Târgu Mureș. Ne amintim cu toții că în martie 1990, de la o farmacie și de la pretexte similare, s-a ajuns la violență interetnică. A reînvia acea atmosferă prin declarații iresponsabile este o gravă eroare morală și politică.
Mai mult decât atât, considerăm că UDMR Târgu Mureș este ultima entitate care poate da lecții de legalitate, incluziune sau moralitate. Este organizația care a oferit comunității un primar care în prezent este cercetat penal și suspendat din funcție pentru fapte de corupție, iar formațiunea a fost sancționată în repetate rânduri de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru marginalizarea etnică a românilor din Covasna, Harghita și Mureș prin refuzul utilizării limbii române și nerespectarea simbolurilor naționale în spațiul public.
În loc să promoveze proiecte reale pentru comunitate, reprezentanții UDMR reiau retorica obositoare a inscripțiilor bilingve, folosind legea în mod selectiv pentru a întreține tensiuni artificiale și a masca lipsa de soluții concrete.” a declarat Dragoș Burghelia, președintele Forumului.
🔵 Poziția Zen Pharma și a Farmaciei Gaudeamus:
Asociația Zen Pharma a emis un comunicat oficial în care respinge ferm acuzațiile de discriminare și reafirmă caracterul incluziv al proiectului:
Farmacia Gaudeamus este o farmacie privată, parte a unei rețele farmaceutice cu parteneriat activ cu UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Aceasta oferă stagii de practică atât studenților români, cât și celor maghiari și este deservită de personal medical din ambele etnii.
De asemenea, farmacia a precizat că procesul de inscripționare bilingvă este deja în lucru acolo unde nu e implementat complet, iar comunicarea în limba maghiară nu a fost niciodată interzisă.
🔵 Jurnalistul Florin Dobrater: apel la unitate și decență
Jurnalistul Florin Dobrater, prezent la inaugurare și implicat activ în viața comunității, a reacționat public, condamnând încercările de manipulare etnică și reafirmând caracterul istoric și pozitiv al proiectului:

„O farmacie născută dintr-un parteneriat public-privat între UMFST și Zen Pharma, un model care îmbină educația, inovația și sănătatea publică. Și totuși… în loc să celebrăm acest moment, unii au ales, din nou, să răspândească dezbinare.”
„Un semn pe ușă nu vindecă oameni… Un farmacist bine pregătit o face!”
„Târgu Mureș nu este al românilor sau al maghiarilor, ori al rromilor… Este al tuturor celor care îl iubesc, îl dezvoltă și cred în el.”
În locul celebrării unui moment inovator și benefic pentru comunitatea locală, Târgu Mureș se vede din nou prins în dispute etnice. Reacțiile ferme ale Forumului Civic, ale Farmaciei Gaudeamus și ale jurnalistului Florin Dobrater transmit un mesaj clar: sănătatea, educația și progresul nu trebuie politizate. Iar comunitățile trebuie să-și găsească unitatea în fapte, nu în conflicte artificiale.














