EDUCAȚIE. Daniel David a intervenit pentru a liniști angajații din învățământ, care au reacționat dur la noile măsuri fiscale ale Guvernului Bolojan și amenințau cu boicotarea începutului de an școlar, asigurând că noul an școlar nu va fi afectat de reduceri salariale sau disponibilizări.
Conform declarațiilor oficiale, prin aplicarea măsurilor de control fiscal, anul școlar va începe cu salarii și burse garantate pentru angajații din educație și cercetare. Daniel David a subliniat că scopul său nu este doar gestionarea austerității, ci implementarea unor reforme pe termen lung în sistemul educațional.
„Măsurile de control privind criza fiscal-bugetară ne vor permite începerea anului şcolar cu salarii şi burse în educație și cercetare”, a precizat ministrul.
Pe fondul evaluărilor financiare internaționale recente, deciziile Standard & Poor’s și Fitch din această vară, România a evitat retrogradarea în categoria „Junk”, context care permite Ministerului Educației să garanteze resursele necesare pentru personalul din sistemul educațional începând cu toamna aceasta. Daniel David a adăugat că, dacă renegocierea PNRR va fi finalizată cu succes, perspectiva pentru 2026 devine mai optimistă.
Ministrul a insistat că misiunea sa este să elimine măsurile temporare de austeritate și să restructureze sistemul într-o logică de reformă, nu doar de criză.
Totodată, Daniel David nu exclude posibilitatea demisiei dacă tensiunile din sistem continuă, menționând că și-a depus deja demisia la începutul mandatului: „Premierul are demisia mea pe masă de la începutul acestui mandat. Dacă ar fi rezolvat situația financiară a Educației, mi-aș fi depus-o de mult timp”, a declarat ministrul.














