POLITIC. Comisia
Europeană a respins iniţiativa cetăţenească (ICE) propusă de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), care viza acordarea unui statut special „regiunilor cu caracteristici naţionale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice” diferite de zonele înconjurătoare, conform informațiilor publicate de știrileprotv.ro.
În răspunsul transmis CNS, CE a precizat că a analizat cu atenție preocupările și propunerile înaintate și recunoaște importanța acestora. Totuși, în conformitate cu Tratatele UE, răspunsul Comisiei trebuie să rămână în limitele competenței sale. Astfel, inițiativa a fost înregistrată, însă anumite propuneri au fost excluse deoarece depășesc sfera de acțiune a Comisiei.
În privința propunerilor ce depășesc cadrul inițiativei, CE a subliniat că UE nu poate interveni legal în definirea „regiunilor naționale”, identificarea sau enumerarea acestora, luarea în considerare a frontierelor lingvistice, etnice și culturale, sau asigurarea respectării de către statele membre a angajamentelor privind minoritățile naționale.
De asemenea, în ceea ce privește extinderea listei regiunilor defavorizate din articolul 174 TFUE, Comisia a arătat că nu există suficiente dovezi că regiunile cu caracteristici naționale, etnice, culturale, religioase sau lingvistice diferite sunt dezavantajate în mod sistematic.
CE a subliniat și că politica de coeziune funcționează printr-un sistem de gestionare partajată, iar distribuirea fondurilor rămâne responsabilitatea statelor membre, care decid modul de alocare în funcție de nevoile teritoriale identificate, și nu o competență a UE.
Inițiatorii din Transilvania au considerat răspunsul Comisiei Europene drept inacceptabil. „Pentru noi, această decizie este inacceptabilă”, a declarat Balázs Izsák, președintele CNS, pe pagina sa de Facebook.














