Acasă Actualitate Putin îi întinde mâna lui Trump! Ce ofertă nucleară surpriză a făcut...

Putin îi întinde mâna lui Trump! Ce ofertă nucleară surpriză a făcut liderul de la Kremlin

1889
0

PROPUNERE. În timp ce războiul din Ucraina continuă, iar discuțiile de pace stagnează, Vladimir Putin i-a transmis președintelui american Donald TrumpRusia este dispusă să prelungească cu încă un an noul tratat START, acordul semnat în 2010 care limitează armele nucleare deținute de Moscova și Washington, relatează Reuters.

Putin a declarat luni că măsura ar fi „în interesul neproliferării globale” și ar putea deschide calea unui dialog mai consistent cu SUA privind viitorul controlului armamentului, dar numai dacă administrația Trump va adopta aceeași poziție.

Tratatul actual, semnat de Barack Obama și Dmitri Medvedev, expiră pe 5 februarie 2026 și prevede un plafon de 1.550 de ogive nucleare și 700 de rachete și bombardiere pentru fiecare parte. Deși încă mai sunt patru luni până la termenul limită, negocieri pentru un acord succesor nu au fost inițiate.

Putin a precizat că Rusia va continua să respecte aceste limite chiar și după expirare, însă doar condiționat: „Această măsură va fi valabilă numai dacă Statele Unite nu iau decizii care să afecteze echilibrul forțelor de descurajare.”

Contextul tratatului

În februarie 2023, Rusia și-a suspendat participarea la START, invocând refuzul de a permite inspecțiile americane, dar Kremlinul a subliniat atunci că nu se retrage complet și va respecta în continuare plafoanele nucleare.

Negocieri blocate pe Ucraina

Deși revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a revigorat dialogul bilateral, inclusiv prin summitul din Alaska și discuții privind posibile colaborări economice, negocierile pentru pace în Ucraina nu au progresat.

Trump a acuzat recent că Putin l-a „dezamăgit” și a lăsat să se înțeleagă că ar putea adopta sancțiuni mai dure împotriva Rusiei și partenerilor săi, însă a cerut ca mai întâi aliații Ucrainei să facă pași concreți înainte ca Washingtonul să acționeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.