REFORMĂ. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a avut ieri, 29 septembrie, mai multe întâlniri de lucru pentru a discuta direcțiile de reformă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Procesul, aflat încă în faza de consultare, are ca scop reorganizarea instituției pentru a răspunde mai eficient nevoilor de siguranță ale cetățenilor.
Potrivit comunicatului oficial al MAI, reconfigurarea vizează eficientizarea, posibile comasări de structuri și chiar creșterea vârstei de pensionare, însă ministrul Predoiu a dat asigurări că nu se vor face concedieri.
Planul de reformă se va derula în trei etape: elaborarea conceptelor, dezbatere publică și lansarea actelor normative necesare. Printre liniile de intervenție se numără:
-ordine și siguranță publică;
-sistem integrat de dispecerate pentru gestionarea traficului;
-programul „e-Sigur”, bazat pe colectarea și analiza datelor din trafic;
-noi concepții pentru Jandarmeria Română, Poliția Transporturilor, Direcția Generală Anticorupție (DGA) și Poliția de Frontieră;
-reorganizarea aparatului central al MAI și reducerea birocrației.
O altă direcție de lucru este creșterea protecției cadrelor prin lege și elaborarea unui plan unitar privind utilizarea dronelor.
Ministrul Predoiu a discutat separat și cu reprezentanții sindicatelor, unde a precizat că „nu există decât o discuție de principiu privind vârsta de pensionare, fără a fi luată o decizie finală”. De asemenea, acesta a subliniat că multe dintre propunerile sindicale au fost incluse în proiect.
Cea de-a treia întâlnire a avut loc cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, unde s-a discutat despre eficientizarea serviciilor pentru cetățeni, în special prin integrarea dispeceratelor, pentru o mai bună gestionare a traficului și a siguranței publice.
„Ne dorim o abordare unitară, bazată pe eficiență. Am constatat un interes real din partea primarilor pentru optimizarea acestor structuri și cred că putem construi un nou model de gestionare a traficului și siguranței publice în România”, a declarat ministrul Predoiu.
Proiectul final ar urma să fie gata până la jumătatea lunii decembrie, urmând să fie dezbătut și evaluat în Guvern și Parlament.














