JUDICIAR. Premierul Ilie Bolojan a afirmat vineri, într-o conferință la Palatul Victoria, că situația din sistemul judiciar, unde magistrații și-au suspendat parțial activitatea, ar trebui tratată și pe partea de salarizare. În opinia sa, „dacă justiția funcționează doar parțial, ar fi moral ca și plata să fie făcută pe măsură”.
Întrebat dacă poate interveni pentru deblocarea situației care afectează mii de cetățeni ale căror procese nu mai sunt judecate decât în cazuri de urgență, Bolojan a explicat că responsabilitatea aparține Ministerului Justiției, care ar trebui să deschidă un dialog cu magistrații și cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
„Nu am pârghii directe să intervin, dar consider că Ministerul Justiției ar putea să inițieze discuții. Dacă activitatea e suspendată parțial, moral ar fi ca și salarizarea să fie suspendată parțial. Altfel, nu cred că este corect față de cetățenii români, care depind de hotărâri judecătorești și au dreptul la un serviciu public decent, așa cum toate instituțiile statului trebuie să asigure”, a declarat premierul.
Blocajul din justiție durează de la finalul lunii august, când judecătorii au decis să suspende soluționarea dosarelor, cu excepția urgențelor, în semn de protest față de proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu. Ulterior, li s-au alăturat și procurorii, care au anunțat suspendarea activității, cu excepția cauzelor ce privesc măsuri preventive sau ordine de protecție.
Potrivit CSM, toate cele 16 curți de apel din țară au cerut retragerea imediată a proiectului de reformă și au denunțat „campania agresivă împotriva autorității judecătorești”, pe care o consideră o amenințare la adresa independenței justiției și a statului de drept.














