Acasă Sănătate Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță schimbarea care poate transforma stomatologia din spitalele...

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță schimbarea care poate transforma stomatologia din spitalele publice

1935
0

SĂNĂTATE. „Stomatologia trebuie să fie dezvoltată și în spitalele publice” este concluzia clară desprinsă din consultările recente inițiate de Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Potrivit acestuia, numeroși cetățeni au transmis același mesaj, iar realitatea din România confirmă necesitatea unei schimbări structurale în sistemul public de sănătate.

Există deja spitale publice care și-au exprimat disponibilitatea de a introduce intervenții stomatologice în regim ambulatoriu sau de spitalizare de zi, inclusiv proceduri realizate sub anestezie generală, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Un exemplu concret este un spital nou construit în Sectorul 4, dedicat exclusiv acestui tip de servicii medicale.

Până în prezent, dezvoltarea acestor servicii a fost blocată de lipsa unei viziuni clare de finanțare și a unui mecanism predictibil care să încurajeze unitățile sanitare să investească în stomatologie. După consultări cu specialiștii din domeniu, Ministerul Sănătății, prin echipa condusă de Alexandru Rogobete, a venit cu o soluție concretă.

Ordinul de ministru pus în transparență decizională introduce, pentru prima dată în România, un program public de finanțare dedicat tratamentelor stomatologice din sistemul public, denumit AP-STOMA. Programul este elaborat, derulat și finanțat de Ministerul Sănătății și va fi implementat prin unități sanitare publice care au sau vor înființa secții sau compartimente de stomatologie. Acesta permite realizarea de tratamente stomatologice definitive, inclusiv proceduri complexe.

Prin AP-STOMA vor putea fi acoperite costurile pentru medicație, materiale, instrumentar, analize medicale, investigații imagistice, precum și pentru echipamente medicale esențiale, de la unituri dentare și radiologie, până la bloc operator, ATI, laborator și sisteme de sterilizare. Programul include și finanțarea consumabilelor, a materialelor de protecție, a investigațiilor auxiliare, precum și a service-ului și mentenanței aparaturii medicale, în condiții clare de siguranță și autorizare.

„Este un pas necesar pentru ca tratamentul stomatologic să nu mai fie un privilegiu, ci un serviciu medical accesibil în sistemul public”, transmite ministrul, subliniind că politicile publice eficiente se construiesc prin dialog, expertiză și soluții aplicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.