Acasă Politic Zelenski dezvăluie ce s-a discutat în formatul SUA–Ucraina–Rusia și ce decizii se...

Zelenski dezvăluie ce s-a discutat în formatul SUA–Ucraina–Rusia și ce decizii se pregătesc

1961
0

POLITIC. Președintele Volodimir Zelenski a prezentat concluziile raportului primit după întâlnirea trilaterală dintre SUA, Ucraina și Rusia, desfășurată în Emiratele Arabe Unite, subliniind că negocierile au fost constructive și pot deschide calea unor pași concreți către încheierea conflictului.

Șeful statului ucrainean a explicat că delegația de la Kiev a finalizat discuțiile și că acesta este primul format trilateral organizat după o perioadă îndelungată, întins pe durata a două zile. „Am primit raportul delegației noastre. Întâlnirile din Emirate s-au încheiat și acesta este primul astfel de format după mult timp. Am discutat multe aspecte și este important că dialogul a fost constructiv”, a declarat Zelenski.

Negocierile au avut loc separat, cu implicarea reprezentanților militari ai celor trei părți. Din partea Ucrainei au participat Rustem Umerov, Chiril Budanov, Andriy Gnatov, David Arahamiya, Sergiy Kislitsa și Vadim Skibitky. Statele Unite au fost reprezentate de Steve Whitkoff, Jared Kushner, Dan Driscoll, Alex Grinkevich și Josh Grünbaum, iar delegația Rusiei a inclus membri ai serviciilor de informații militare și ai armatei.

Tema centrală a discuțiilor a vizat parametrii posibili ai finalului războiului și mecanismele de securitate necesare. Zelenski a apreciat faptul că partea americană susține ideea unui rol activ de monitorizare și control în procesul de încetare a conflictului. „Este esențial că există o înțelegere privind necesitatea supravegherii americane pentru menținerea unei securități reale”, a punctat liderul de la Kiev.

La finalul reuniunilor, toate părțile au convenit să transmită concluziile către capitalele lor și să consulte liderii politici pentru stabilirea următorilor pași. De asemenea, militarii au formulat o listă de teme care ar putea fi abordate într-o rundă viitoare de negocieri. Dacă dialogul va continua, iar Ucraina rămâne deschisă acestui demers, următoarea întâlnire ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.

Președintele ucrainean a transmis că așteaptă raportul complet al delegației la întoarcerea acesteia și a mulțumit Emiratelor Arabe Unite și președintelui statului pentru sprijinul oferit în calitate de mediator și pentru disponibilitatea de a găzdui noi discuții. „Ucraina lucrează pentru pace și securitate. Mulțumesc tuturor celor care ajută”, a concluzionat Volodimir Zelenski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.