CARBURANȚI. Guvernul României analizează un set de măsuri care ar putea fi aplicate în cazul unei crize pe piața carburanților, în contextul tensiunilor internaționale și al riscului de creștere a prețurilor. Un proiect transmis de Ministerul Energiei ar permite declararea unei situații de criză, oferind statului instrumente extinse de intervenție.
Ministrul Bogdan Ivan a anunțat că documentul este deja în analiză la nivelul Executivului și ar putea fi adoptat după aprobarea bugetului în Parlament.
Potrivit propunerii, autoritățile ar putea interveni direct pentru a stabiliza piața, inclusiv prin limitarea exporturilor de combustibili, dacă există riscul afectării aprovizionării interne. Scopul principal este prevenirea unor creșteri nejustificate ale prețului la combustibil și asigurarea necesarului pentru consumul din România.
„Este important ca prețul să nu crească din cauza lipsei de aprovizionare. Acest risc este sub control”, a declarat Bogdan Ivan.
Ministrul a explicat că evoluțiile de pe piața petrolului sunt influențate în mare măsură de situația internațională, în special de conflictul din Orientul Mijlociu, care pune presiune pe cotațiile globale.
Acesta a arătat că prețul barilului a ajuns într-o zonă ridicată, între 100 și 160 de dolari, în timp ce Agenția Internațională a Energiei a intervenit cu o cantitate record de aproximativ 400 de milioane de barili, pentru a stabiliza piața. Prin comparație, în criza din 2022 au fost eliberate doar 180 de milioane de barili.
Chiar dacă există incertitudine privind evoluția conflictului, autoritățile dau asigurări că România dispune în prezent de suficiente stocuri de produse petroliere.
„Avem suficiente produse petroliere și lucrăm pentru a menține acest echilibru și în perioada următoare”, a precizat ministrul.
Totuși, Guvernul vrea să fie pregătit pentru orice scenariu, inclusiv pentru măsuri mai dure, dacă situația o va impune.
„Toate opțiunile sunt pe masă. Dacă va fi nevoie, vom putea limita exporturile de produse petroliere rafinate”, a subliniat Bogdan Ivan.
Ministrul a mai declarat că există un consens la nivelul coaliției politice pentru adoptarea rapidă a unor măsuri în cazul în care contextul internațional se deteriorează.
Decizia finală privind eventualele intervenții va fi anunțată de premier și de Ministerul Finanțelor, după analiza tuturor scenariilor posibile.














