HR. Potrivit celor mai recente date publicate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pe piața muncii din România sunt disponibile 31.983 de locuri de muncă la nivel național, oferite de angajatori din diverse domenii.
Cele mai multe posturi sunt pentru șoferi de transport rutier, curieri și muncitori necalificați în construcții, dar și pentru lucrători comerciali, manipulanți de mărfuri sau ajutoare de bucătar. Oferta reflectă o cerere ridicată în special pentru forța de muncă fără calificare sau cu pregătire medie.
În funcție de nivelul de studii, distribuția locurilor de muncă arată astfel:
- 2.448 de posturi pentru persoane cu studii superioare, în domenii precum inginerie, economie, IT sau management;
- 5.375 de locuri pentru absolvenți de liceu sau postliceală, inclusiv în vânzări, sănătate sau servicii;
- 7.037 de joburi pentru cei cu studii profesionale, precum șoferi, sudori sau operatori;
- 17.123 de locuri destinate persoanelor fără studii sau cu studii minime, în special în munci necalificate.
Reprezentanții ANOFM subliniază că baza de date este actualizată constant, în funcție de ofertele angajatorilor și de ocuparea posturilor, iar cei interesați pot consulta lista completă online sau la agențiile teritoriale.
Oportunități și în străinătate, prin rețeaua EURES
În același timp, prin intermediul rețelei EURES, sunt disponibile 195 de locuri de muncă în Spațiul Economic European.
Cele mai multe oferte vin din Danemarca, unde sunt căutați muncitori în industria cărnii, tehnicieni și ucenici în diverse meserii. Alte oportunități includ:
- Norvegia – muncitori în procesarea somonului;
- Italia – șoferi de autobuz;
- Germania și Olanda – locuri în producție și domenii tehnice;
- alte posturi în Polonia, Irlanda și Letonia.
Cei interesați de un job, fie în țară, fie în străinătate, se pot adresa agențiilor locale de ocupare sau pot consulta ofertele disponibile online.














