Acasă Politic Parlamentarii PSD au decis să voteze cu bilele la vedere marți, la...

Parlamentarii PSD au decis să voteze cu bilele la vedere marți, la moțiunea de cenzură

85
0

POLITIC. Decizia-surpriză a social-democraților stârnește controverse, după ce parlamentarii PSD au decis să voteze cu bilele la vedere marți, la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan.

Decizia a fost luată luni, în ședința comună a grupurilor parlamentare PSD. Spre deosebire de procedura clasică (vot secret cu bile), deputații și senatorii social-democrați vor arăta explicit liderilor de grup bilele înainte de a le introduce în urnă. Măsura are rolul de a asigura disciplina de partid și transparență totală în rândul parlamentarilor.

Moțiunea de cenzură, depusă de PSD, AUR și PACE – Întâi România, poartă titlul „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”. A fost semnată de 254 de parlamentari și va fi dezbătută și votată marți, 5 mai 2026, de la ora 11:00.

Social-democrații nu au discutat încă pașii ulteriori în cazul în care moțiunea trece. Aceste aspecte vor fi analizate într-o ședință viitoare a Biroului Politic Național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.