METEO. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pe termen mediu pentru perioada 11 mai – 8 iunie 2026. Potrivit specialiștilor, temperaturile se vor menține, în general, în jurul valorilor normale ale perioadei, dar regimul pluviometric va fi mai bogat în anumite zone ale țării, mai ales la munte.
Prognoza pe săptămâni:
11 – 18 mai 2026 Temperaturi normale în toată țara. Ploile vor fi excedente în majoritatea regiunilor, cu cantități mai importante îndeosebi în zonele montane.
18 – 25 mai 2026 Valorile termice rămân apropiate de normal. Precipitațiile vor fi excedente în Carpații Orientali, dar local deficitare în sud-vest. În restul teritoriului, ploile vor fi în limite normale.
25 mai – 1 iunie 2026 Temperaturi medii normale pe întreg teritoriul. Regimul pluviometric se menține apropiat de cel obișnuit în toate regiunile.
1 – 8 iunie 2026 Temperaturi normale pentru început de iunie. Precipitațiile vor fi ușor deficitare local la munte, iar în restul țării vor fi în jurul valorilor normale.














