Acasă Sănătate Avertisment pentru cei care folosesc injecții de slăbit! Un nou studiu descoperă...

Avertisment pentru cei care folosesc injecții de slăbit! Un nou studiu descoperă un posibil efect secundar îngrijorător

126
0

SĂNĂTATE. O nouă cercetare atrage atenția asupra unui posibil efect secundar asociat medicamentelor din clasa GLP-1, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro. Potrivit unui studiu realizat de cercetători ai Universității din Pennsylvania, persoanele care folosesc aceste tratamente ar putea avea un risc mai mare de cădere a părului, fenomen care ar putea afecta calitatea vieții și continuitatea tratamentului.

Analiza a inclus aproximativ 50.000 de pacienți tratați pentru diabet de tip 2. Cercetătorii au comparat utilizatorii medicamentelor GLP-1 cu persoane care urmau alte terapii antidiabetice și au observat că, după ajustarea unor factori precum vârsta și greutatea corporală, riscul de alopecie era cu 37% mai mare față de pacienții tratați cu inhibitori SGLT-2 și cu 68% mai mare comparativ cu cei care utilizau inhibitori DPP-4.

Rezultatele au fost publicate în prestigiosul British Medical Journal (BMJ) și vin în contextul în care FDA analizează deja numeroase raportări privind apariția căderii părului la persoane tratate cu semaglutidă (Ozempic și Wegovy) sau tirzepatidă (Mounjaro).

De ce apare căderea părului?

Autorii studiului consideră că principalul factor nu este neapărat medicamentul în sine, ci scăderea rapidă în greutate. Pierderea accelerată a kilogramelor și reducerea aportului caloric pot provoca un stres metabolic important și pot duce la deficiențe de fier, zinc și biotină, nutrienți esențiali pentru dezvoltarea normală a firului de păr.

Totuși, cercetătorii nu exclud posibilitatea ca modificările hormonale, metabolice și imunologice produse de medicamentele GLP-1 să influențeze, la rândul lor, ciclul de creștere al părului. Ei subliniază însă că sunt necesare studii suplimentare pentru confirmarea mecanismului exact.

Specialiștii avertizează că problema nu trebuie ignorată

Deși alopecia nu reprezintă un risc major pentru sănătatea fizică, autorii cercetării spun că efectele sale pot fi importante din punct de vedere psihologic. Pierderea părului poate afecta stima de sine, calitatea vieții și chiar poate determina unii pacienți să întrerupă tratamentul de care au nevoie pentru controlul diabetului sau al obezității.

Ce spune producătorul Ozempic și Wegovy

Compania Novo Nordisk afirmă că siguranța pacienților rămâne prioritatea principală și precizează că Ozempic nu este aprobat pentru slăbit, iar în studiile clinice dedicate tratării diabetului nu au fost identificate dovezi clare privind asocierea cu căderea părului.

În cazul Wegovy, producătorul recunoaște că acest efect advers apare în informațiile oficiale ale medicamentului. În studiile clinice, aproximativ 3% dintre adulții tratați au raportat căderea părului, comparativ cu 1% dintre participanții care au primit placebo, majoritatea episoadelor fiind ușoare și reversibile.

Mitul cortizolului și eficiența medicamentelor GLP-1

În paralel, specialiștii au analizat și o teorie devenită virală pe rețelele sociale, potrivit căreia nivelurile crescute de cortizol, hormon asociat stresului, ar reduce eficiența tratamentelor GLP-1.

Mai mulți medici specializați în tratarea obezității au declarat că nu există dovezi științifice care să confirme această ipoteză. Potrivit lor, stresul poate influența indirect procesul de slăbire prin afectarea somnului, alimentației și activității fizice, însă nu blochează acțiunea medicamentelor.