Acasă Economie Revolut a picat în România. Milioane de clienți, afectați de problemele aplicației

Revolut a picat în România. Milioane de clienți, afectați de problemele aplicației

83
0

BANCAR. Utilizatorii Revolut din România și din alte țări se confruntă cu dificultăți în utilizarea serviciilor financiare ale platformei. Aplicația nu permite accesul tuturor clienților la conturi, iar transferurile de bani sunt afectate. În unele situații, nici plățile cu cardul nu pot fi finalizate în magazine.

La deschiderea aplicației, unii clienți primesc un mesaj de eroare prin care sunt îndemnați să încerce din nou mai târziu. Problemele au început să fie semnalate pe platforma Downdetector cu puțin timp înainte de ora 9:00, iar numărul raportărilor a crescut semnificativ după ora 10:00.

Reprezentanții Revolut au confirmat existența unei întreruperi care afectează mai multe servicii și au transmis că echipele tehnice lucrează pentru remedierea situației.

„Putem confirma că banii și datele tuturor clienților noștri sunt în siguranță”, au precizat reprezentanții companiei, care și-au cerut scuze pentru neplăcerile provocate de această întrerupere.

Problema afectează un număr important de utilizatori, având în vedere amploarea platformei. La sfârșitul anului trecut, Revolut avea 4,8 milioane de clienți în România și peste 80 de milioane la nivel mondial.

Deocamdată, compania nu a oferit un termen exact pentru revenirea tuturor serviciilor la funcționarea normală.