Acasă Politic Nicușor Dan și subsecretarul american al Apărării, față în față la Cotroceni:...

Nicușor Dan și subsecretarul american al Apărării, față în față la Cotroceni: România ia în calcul să suporte costurile trupelor SUA

103
0

APĂRARE. România este pregătită să suporte costuri suplimentare pentru a convinge Statele Unite să mențină și să consolideze prezența militară americană pe teritoriul său. Subiectul a fost discutat miercuri, la Palatul Cotroceni, în cadrul întâlnirii dintre președintele Nicușor Dan și Elbridge Colby, subsecretarul american pentru Politica de Apărare, iar decizia administrației conduse de Donald Trump este așteptată la începutul lunii decembrie.

Discuțiile dintre oficialii români și reprezentantul Pentagonului au vizat în special păstrarea trupelor americane în România, dar și consolidarea echipamentelor și capabilităților militare ale Statelor Unite în regiunea Mării Negre. Bucureștiul consideră că o prezență americană consistentă este esențială pentru descurajarea amenințării reprezentate de Rusia.

România ar fi dispusă să contribuie financiar pentru ca militarii americani și tehnica lor să rămână în țară. Nu este vorba doar despre menținerea efectivelor existente, ci și despre crearea unor condiții care să permită o prezență militară mai puternică.

Ce le-au cerut americanii românilor

Procesul de consultări ar fi început încă din februarie 2026, odată cu vizita consilierului prezidențial pentru apărare, Marius Lazurca, la Washington. Întâlnirea de miercuri cu Elbridge Colby reprezintă o nouă etapă a acestor discuții, care urmăresc să stabilească în ce măsură România poate contribui la securitatea europeană și la sprijinirea intereselor americane în zonele în care Statele Unite au acces prin intermediul țării noastre.

În cadrul procesului, administrația americană a transmis statelor NATO un chestionar prin care a solicitat informații despre contribuția fiecărui aliat la securitatea Statelor Unite și despre măsurile pe care le are în vedere pentru viitoarea organizare a Alianței, descrisă în discuții drept NATO 3.0.

România ar fi fost a doua țară din NATO care a completat și transmis documentul solicitat de americani. Răspunsul a fost validat de Administrația Prezidențială și de instituțiile relevante din domeniul apărării, incluzând și propuneri privind contribuțiile suplimentare pe care Bucureștiul le-ar putea face pentru menținerea trupelor americane.

Partea americană a solicitat îmbunătățirea condițiilor necesare unei prezențe militare consistente. Printre aspectele discutate se numără costurile de mobilitate ale trupelor și cheltuielile de bază asociate staționării acestora.

Ca exemplu al facilităților acordate militarilor străini, sursele au menționat situația contingentului francez, ai cărui membri beneficiază de scutire de TVA pentru anumite cumpărături efectuate în România.

România vrea garanții de securitate la Marea Neagră

Poziția Bucureștiului este că țara are nevoie de un sprijin suficient din partea NATO pentru a descuraja orice acțiune a Federației Ruse în regiunea Mării Negre. Reprezentanții români nu consideră însă că rezultatul negocierilor poate fi anticipat în acest moment și nu exclud posibilitatea ca prezența americană să rămână la nivelul actual.

„E prematur să spunem dacă rămânem cu ce avem. România are nevoie de sprijin NATO suficient cât să descurajeze Federația Rusă la Marea Neagră. Asta ne dorim de la SUA”, au declarat sursele oficiale.

Când va fi luată decizia privind trupele americane

Deocamdată, Statele Unite nu au transmis un răspuns oficial solicitărilor și propunerilor înaintate de România. Calendarul discuțiilor prevede încheierea negocierilor până la 6 noiembrie, după care oficialii americani urmează să întocmească rapoarte preliminare.

Decizia finală îi va reveni președintelui Donald Trump și este așteptată la începutul lunii decembrie. Până atunci, nu există o confirmare privind numărul militarilor americani care vor rămâne în România sau privind eventuale modificări ale echipamentelor și capacităților militare dislocate aici.