Acasă Actualitate Florin Piersic, mesaj optimist pentru fani după problemele de sănătate: „Ne vom...

Florin Piersic, mesaj optimist pentru fani după problemele de sănătate: „Ne vom reîntâlni curând”

8
0

TEATRU. Florin Piersic a avut prima apariție publică după operația la genunchi, într-un clip video postat pe contul de Facebook al clinicii medicale unde se recuperează. Actorul de 88 de ani, cunoscut pentru carisma și energia sa, a dorit să-și liniștească fanii, asigurându-i că vor avea ocazia să se reîntâlnească în curând.

Problemele de sănătate ale lui Piersic au început la sfârșitul lunii aprilie, când, după un spectacol la Cluj-Napoca, a fost internat la Spitalul Militar din cauza unei stări de rău. Transferat ulterior la Institutul Inimii din Cluj, actorul a suferit pe 5 mai o intervenție pentru scoaterea sondelor unui stimulator cardiac vechi de 15 ani. La scurt timp, medicii au descoperit o septicemie, o infecție gravă care îi amenința viața, provocată, cel mai probabil, de o branulă sau de stimulatorul cardiac.

În acest context, Piersic a fost transportat de urgență la Institutul Matei Balș din București cu ajutorul unui elicopter SMURD. Pe 9 mai, a fost operat la Spitalul Foișor pentru înlocuirea protezei de genunchi cu una temporară. După o lună de recuperare, Piersic a fost externat la începutul lunii iunie.

Acum, aflat într-un centru de recuperare din Snagov, actorul și-a exprimat recunoștința față de susținătorii săi, spunând: „M-ați recunoscut? Nu cred! Am fost bolnăvior, dar m-am recuperat. Vremea trece, omul rămâne și eu sunt cu dumneavoastră. O să ne întâlnim și o să ne iubim.”

Această revenire a actorului aduce speranță și bucurie fanilor săi, care așteaptă cu nerăbdare să-l vadă din nou pe scenă.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.