ACUZE. După ce și-a exprimat public nemulțumirea privind lipsa unui răspuns din partea Biroului Rutier Bistrița într-un caz în care este păgubit, Florin Cilica revine cu acuzații grave: susține că a fost amenințat cu retragerea permisului de conducere, doar pentru că a avut curajul să vorbească deschis despre ceea ce consideră a fi incompetență.
Mai mult, Cilica a realizat și un videoclip filmat chiar în fața sediului IPJ Bistrița, în care explică, cum a decurs interacțiunea sa cu autoritățile și ce presiuni ar fi simțit că se fac asupra lui.
„Rog public, în calitate de reprezentant al presei, dar și de păgubit, să mi se comunice oficial care este stadiul anchetei. Menționez aici pe domnul comandant Mihai Lupșa și pe doamna Crina Sîrb, purtătoare de cuvânt al IPJ Bistrița”, afirmă Cilica în postare.
El mai adaugă că a primit avertismente din interiorul sistemului, de la persoane cunoscute care i-ar fi spus:
- „Ții i-ai pus în cap”
- „Ai cam belit moțanu’”
- „Vezi că te-au băgat în grupul de WhatsApp și se țin de tine”
- „E mare vâlvă la poliție și ți-au pus gând rău”
- „Ai grijă și te sfătuiesc să ștergi tot dacă vrei să fie bine…”
Anchetă penală confirmată oficial de IPJ Bistrița-Năsăud
Într-un răspuns transmis publicației conteaza.ro, IPJ Bistrița-Năsăud, prin purtătoarea de cuvânt Crina Sîrb, a confirmat că în acest caz:
„Există un dosar penal înregistrat, iar în cauză se efectuează cercetări de către Biroul Rutier Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. La finalizarea cercetărilor va fi propusă o soluție legală, prin Parchetul competent.”
Așteptăm cu interes concluziile anchetei
Publicația conteaza.ro va urmări în continuare desfășurarea anchetei.
Așteptăm cu interes ca în perioada următoare să fie făcute publice concluziile anchetei.