ELIBERARE. O nouă rundă de schimb de prizonieri a adus bucurie și alinare în Ucraina: 277 de luptători ucraineni au fost eliberați din captivitatea rusă și s-au întors acasă. Anunțul a fost făcut de președintele Volodimir Zelenski, care a subliniat că este „una dintre cele mai bune vești posibile”.
Printre cei eliberați se numără militari din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, Gărzii Naționale, Serviciului de Transport Special al Statului, precum și polițiști de frontieră. Aceștia au luptat în zone critice, precum Mariupol, dar și în regiunile Donețk, Herson, Zaporojie și Luhansk.
„Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această revenire. Sunt deosebit de recunoscător Emiratelor Arabe Unite pentru medierea acestui proces”, a declarat Zelenski.
Conform datelor oficiale, 4.552 de persoane – soldați și civili – au fost readuse în Ucraina din captivitatea rusă de la începutul invaziei pe scară largă în februarie 2022.
Președintele a reiterat angajamentul autorităților de la Kiev de a continua eforturile pentru identificarea și eliberarea tuturor celor rămași în detenție:
„Ne amintim de fiecare persoană aflată în captivitate. Continuăm să-i căutăm pe toți. Trebuie să-i aducem pe toți acasă.”















