OBICEIURI. Deși în limbajul cotidian expresia „la Paștele Cailor” este folosită cu sensul de „niciodată”, puțini știu că în folclorul românesc această sărbătoare chiar există și coincide cu Înălțarea Domnului. Denumită în popor și Ispas, sărbătoarea are loc în joia din săptămâna a șasea după Paște, având o dată variabilă de la an la an, în funcție de calendarul pascal.
Potrivit tradiției, la nașterea lui Iisus, în grajdul din Betleem, animalele s-au comportat diferit: boii și oile au fost liniștiți, în timp ce caii au fost agitați și gălăgioși. Se spune că Maica Domnului i-ar fi blestemat atunci pe cai să se sature de mâncare doar o singură dată pe an — de Înălțare. De aici ar fi derivat expresia „Paștele Cailor”, care în limbajul popular a ajuns să însemne o dată imposibil de precizat, un „niciodată”.
Zi cu interdicții și tradiții vechi
În zone precum Muntenia, Moldova și Oltenia, Ispasul este respectat cu interdicții stricte de muncă. Potrivit specialiștilor în etnografie, în această zi sunt cinstite atât Înălțarea Domnului, cât și un personaj mitic numit Ispas, despre care se spune că a fost martor la înălțarea sufletelor către cer. Fiind un om vesel, tradiția cere ca oamenii să fie bine dispuși în această zi.
O altă legendă, cu origini în Evul Mediu, explică proveniența expresiei printr-o realitate istorică. În Transilvania, unde românii și maghiarii aveau calendare religioase diferite, se întâmpla rar ca Paștele să fie sărbătorit de ambele comunități în aceeași zi. În anii în care se nimerea ca Paștele să cadă simultan, caii — folosiți de ambele părți — nu erau puși la muncă. Astfel, „Paștele Cailor” a devenit un simbol al unei rare coincidențe.
Ritualuri pentru protecția de spirite și boli
Ziua de Ispas este considerată un moment de tranziție spirituală, în care sufletele morților se îndreaptă spre cer. Se obișnuiește curățarea și împodobirea mormintelor cu flori și ramuri de paltin, organizarea de pomeni, dar și practici de apărare împotriva spiritelor rătăcite — care, dacă nu-și găsesc drumul spre cer, pot deveni strigoi și pot aduce necazuri în gospodării.
Pentru a ține la distanță răul, oamenii recurg la obiceiuri străvechi: lovirea vitelor cu leuștean, purtarea de brâuri din plante aromatice, sunatul buciumelor, dar și folosirea descântecelor și a ofrandelor ritualice.
Tot în această zi se stabilește și un hotar agricol: se încheie semănatul de porumb, se urcă vitele la munte, iar mieii sunt marcați.
Formulele tradiționale de salut rămân, desigur, profund creștine: „Hristos S-a Înălțat!” și „Adevărat S-a Înălțat!”
