Acasă Învățământ UMFST G.E. Palade Târgu Mureș consolidează cooperarea internațională prin Alianța europeană DIVERSE

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș consolidează cooperarea internațională prin Alianța europeană DIVERSE

1933
0

ÎNVĂȚĂMÂNT. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu 11 instituții de învățământ superior din Europa, în cadrul Alianței universitare DIVERSE – Digital and Innovative Venture Science Education for Resilient and Sustainable Entrepreneurship.

Parteneriatul are ca obiectiv consolidarea cooperării internaționale în domeniile educației, cercetării și mobilităților academice, prin inițiative precum schimburile de studenți, cadre didactice și cercetători, dezvoltarea de programe educaționale comune și implicarea în proiecte finanțate prin fonduri europene.

Începând cu anul 2024, UMFST G.E. Palade face parte oficial din Alianța DIVERSE, un consorțiu care reunește peste 150.000 de studenți și 15.000 de cadre universitare din întreaga Europă. Proiectul a fost recunoscut de Comisia Europeană cu distincția „Seal of Excellence”, marcând calitatea și potențialul său strategic în promovarea științei antreprenoriale inovatoare.

Din Alianța DIVERSE fac parte următoarele instituții:

-Algebra University (Croația)

-PXL University of Applied Sciences and Arts (Belgia)

-Fundacion Universidad Europea Del Atlantico (Spania)

-Rosenheim Technical University of Applied Sciences (Germania)

-Technische Hochschule Nürnberg Georg Simon Ohm (Germania)

-Griffith College (Irlanda)

-SMK University of Applied Social Sciences (Lituania)

-Satakunta University of Applied Sciences (Finlanda)

-Istanbul Beykent University (Turcia)

-Universidade Autónoma de Lisboa (Portugalia)

-Windesheim University of Applied Sciences (Țările de Jos)

Această inițiativă marchează un pas important în consolidarea profilului internațional al UMFST și al educației antreprenoriale europene. E pluribus unum – din multe, una singură: o comunitate academică europeană unită și inovatoare.