PROMISIUNI. A început deja dezmățul promisiunilor încălcate cu care actualul președinte al României ar fi câștigat alegerile. Odată cu ele, a continuat procesul de instalare a oamenilor de partid în funcții-cheie, blindarea acestora în fața schimbărilor politice ce ar putea urma odată cu formarea unui nou Guvern. Un mecanism deja rodat, ce amintește de celebra fabulă cu șoricelul salvat dintr-o situație disperată, doar pentru a fi devorat ulterior.
Concluzia 1: Nu oricine te bagă în rahat încearcă să-ți facă rău.
Un exemplu ilustrativ pentru degringolada administrativă actuală este Aeroportul Otopeni. Generalul Dumitru Puiu, cel care a dus la bun sfârșit prima modernizare majoră a aeroportului, a fost prost sfătuit de colegii săi militari, iar rezultatul: o a doua pistă construită după norme militare, nu civile. Acest detaliu aparent tehnic a afectat grav eficiența aeroportului timp de decenii. Nu se pot face aterizări simultane pe ambele piste, iar lipsa unei căi de ieșire la capătul uneia dintre ele obligă aeronavele să se întoarcă pe pistă, reducând considerabil capacitatea de trafic.
După Revoluție, Otopeniul a fost “modernizat” pe hârtie. Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor, l-a instalat pe Doru Brutaru la conducerea TAROM, sub pretextul reformării. A fost, de fapt, începutul prăbușirii sistematice a aviației civile. Singurul hangar al TAROM a fost transferat companiei, iar restul terenurilor aeroportuare au fost alocate regiei Aeroport Otopeni. La intrarea înelegantă în aeroport trona o machetă SF ce promitea trei piste, o nouă aerogară, legătură cu metroul. Nimic nu s-a concretizat, dar banii s-au cheltuit.
Concluzia 2: Nu oricine te scoate din rahat încearcă să-ți facă binele.
Anca Boagiu, ministru PDL al Transporturilor în 2000, a trecut terenurile aeroportului sub folosință gratuită a companiei de stat AIBO. Planul? Falimentare urmată de privatizare. Doar că explozia traficului aerian le-a dejucat planurile. AIBO a produs profituri enorme, iar banii trebuiau deturnați organizat. Taxe aberante au fost introduse peste tot: la aterizare, la parcare, la procesarea pasagerilor.
TAROM a plătit ilegal chirie pentru hangarul propriu, spațiile comerciale au fost externalizate către firme de casă, șpăgile fiind subiect de presă. Pentru a domoli reacțiile angajaților, aceștia primeau 14-15 salarii pe an, prin diverse prime. Membrii CA au ajuns să încaseze până la 56.000 lei lunar din ședințe. Directorii se plimbau în delegații exotice, uneori acompaniați de secretare devenite soții, în timp ce spațiile comerciale se adjudecau prin licitații trucate.
Zvonurile legate de vânzarea Aeroportului Otopeni și a TAROM nu mai sunt doar zvonuri. Franța și Germania și-au primit deja partea: o firmă franceză a preluat spațiile comerciale, iar FRAPORT a achiziționat 49% din acțiunile companiei care gestionează aeroportul.
Concluzia 3: Dacă tot e să intri în rahat, măcar intră complet.
Mizeria din Aeroportul Otopeni a devenit simbolică. Toaletele sunt dezastru, serviciile înjositoare, prețurile comerciale exorbitante. Piedone, ajuns în fruntea ANPC, a făcut un control care a stârnit urale printre pasageri.
În paralel, se organizează examene pentru ocuparea posturilor de conducere pe următorii cinci ani. Condițiile? Croite cu dedicație. Un pilot cu 30 de ani de experiență nu poate participa, în schimb un primar de comună sau un șef de logistică e eligibil.
Ai votat, primești ce-ai votat. Nicușor Dan a construit campania electorală pe fricile induse de o presupusă agendă progresistă. Ironic, exact ce a promis că va combate a ajuns să promoveze: privatizarea agresivă, tăieri, creșteri de TVA.
Mulțumim Maiei Sandu pentru amestecul nesancționat în alegeri, CCR-ului pentru cenzura asupra veniturilor demnitarilor, și noii guvernări pentru direcția clară: către falimentul statului în interesul unora.
România, aeroport cu pistă scurtă pentru speranțe lungi.
