Acasă Social Mega Image, Profi și Carrefour: fuziunea care poate domina piața! Ahold Delhaize...

Mega Image, Profi și Carrefour: fuziunea care poate domina piața! Ahold Delhaize pregătește mișcarea decisivă în retailul românesc

2031
0

COMERCIAL. Lanțul olandezo-belgian Ahold Delhaize, cunoscut în România mai ales prin brandul Mega Image, se află într-un moment strategic major: după achiziția Profi, urmează o posibilă preluare a gigantului Carrefour. Astfel, am putea asista la o concentrare istorică în sectorul de retail alimentar, cu un singur jucător capabil să controleze o mare parte din piață.

Grupul a intrat în România încă din 1995, odată cu deschiderea primului Mega Image în București, iar expansiunea nu a încetat niciun moment. Cumpărarea rețelei Profi, pentru suma impresionantă de 1,3 miliarde de euro, a fost doar începutul. Acum, grupul vizează un pas și mai ambițios: Carrefour. Deja au avut loc negocieri între reprezentanții francezi și cei olandezo-belgieni, însă părțile nu au ajuns, deocamdată, la o înțelegere finală.

O astfel de consolidare ar putea ridica serioase semne de întrebare privind concurența loială. Dacă tranzacția s-ar realiza, Ahold Delhaize ar deveni lider absolut în retailul românesc, ceea ce ar pune presiune asupra unei decizii extrem de delicate din partea Consiliului Concurenței. Deja autoritățile europene au aprobat anterior achiziția Profi, iar orice nouă mutare va fi analizată cu maximă atenție.

Investiții majore în Profi

După preluarea rețelei Profi, Ahold Delhaize și-a anunțat intenția de a pompa 150 de milioane de euro în această marcă în 2025, cu obiectivul de a genera vânzări de 3 miliarde de euro în același an. Planul include deschiderea a încă 100 de magazine, care se vor alătura celor aproximativ 1.700 existente deja.

Deși existau temeri că numele Profi ar putea dispărea, compania și-a propus, dimpotrivă, să îl dezvolte agresiv. În prezent, Ahold Delhaize și Carrefour raportează venituri anuale comparabile, de aproximativ 90 de miliarde de euro, însă valoarea de piață diferă: grupul olandezo-belgian este evaluat la 34 de miliarde de euro, în timp ce retailerul francez are o valoare bursieră de circa 10 miliarde de euro.

Dacă tranzacția va fi finalizată, noul conglomerat ar putea redefini raportul de forțe din retailul românesc și european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.