Acasă Actualitate Ilie Bolojan îl demite pe Piedone de la șefia ANPC, după acuzațiile...

Ilie Bolojan îl demite pe Piedone de la șefia ANPC, după acuzațiile DNA privind avertizarea unui hotel din Sinaia

1952
0

DEMITERE. Premierul Ilie Bolojan a decis demiterea lui Cristian Popescu Piedone din fruntea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), ca urmare a unei anchete deschise de DNA, în care acesta este suspectat că ar fi prevenit un hotel din Sinaia cu privire la un control iminent.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, decizia a fost luată „după analizarea documentelor transmise de ANPC și DNA”, concluzia fiind că Piedone nu mai poate exercita în mod corespunzător atribuțiile funcției.

Până la desemnarea unui nou președinte al ANPC, atribuțiile acestuia vor fi preluate temporar de vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca. Funcția de președinte al ANPC aparține politic Partidului Social Democrat (PSD), formațiune care l-a susținut pe Piedone pentru această poziție la începutul anului, în timpul mandatului fostului premier Marcel Ciolacu.

Reamintim că Cristian Popescu Piedone este în prezent sub control judiciar, ceea ce presupune oricum suspendarea exercitării funcției. El a recunoscut că a contactat un angajat al Hotelului Internațional din Sinaia de pe telefonul șoferului său, dar susține că nu a avertizat cu privire la vreun control.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.