ACORD. Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un nou acord comercial, anunțat duminică de președintele american Donald Trump, după o întâlnire informală cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la clubul său de golf din Turnberry, Scoția.
În urma unor negocieri îndelungate, cele două părți au convenit aplicarea unei taxe vamale de 15% pentru produsele europene exportate în SUA, inclusiv în sectorul auto. Produsele farmaceutice vor fi exceptate de la această taxă, însă oțelul și aluminiul vor continua să fie taxate cu 50%, potrivit declarațiilor liderului american.
„Am ajuns la un acord foarte bun pentru toată lumea”, a declarat Trump, precizând că în cursul acestei săptămâni țările implicate vor primi „scrisori de confirmare” sau „de clarificare”. El a subliniat că acest acord va aduce „câștiguri semnificative” pentru ambele părți și va întări relațiile transatlantice. „Cred că statele din UE sunt foarte mulțumite”, a adăugat el.
Von der Leyen a confirmat că înțelegerea este una echilibrată, menită să corecteze dezechilibrele comerciale și să mențină fluxul liber al schimburilor economice.
Un alt element important al acordului este angajamentul UE de a achiziționa energie din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari, precum și de a investi suplimentar 600 de miliarde de dolari în echipamente militare americane și în extinderea comerțului cu taxe zero.














