JUSTIȚIE. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să returneze companiei OMV Petrom suma de 435,6 milioane lei, reprezentând TVA și accesorii fiscale, în urma unei decizii definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Banii au fost achitați de OMV Petrom în anul 2013, în contextul unei tranzacții complexe realizate cu Petromservice, pentru preluarea activităților de servicii petroliere și a aproximativ 10.000 de angajați.
Tranzacția, inițiată în 2007 și finalizată în 2008, s-a ridicat la circa 1,43 miliarde lei, din care 228,2 milioane lei reprezenta TVA. OMV Petrom a achitat integral suma, însă regimul fiscal al tranzacției a fost neclar încă de la început. Cele două companii au convenit să aștepte un punct de vedere oficial de la ANAF privind aplicarea TVA. Inițial, ANAF a apreciat că tranzacția nu ar trebui să fie purtătoare de TVA, astfel că Petromservice a stornat facturile inițiale cu TVA și a emis unele noi, fără taxă, cerând și primind de la stat rambursarea TVA-ului achitat.
La scurt timp după încheierea acestei etape, Petromservice a intrat în insolvență (martie 2009), iar ANAF a revenit asupra deciziei inițiale, susținând că tranzacția trebuia să fie taxabilă. Drept urmare, Petromservice a fost obligată să returneze suma primită de la stat, iar OMV Petrom a considerat că are dreptul să își deducă TVA-ul achitat inițial. În 2012, însă, ANAF s-a răzgândit din nou și a stabilit că OMV Petrom nu avea drept de deducere, motivând că nu deținea facturi valabile cu TVA din partea partenerului comercial, redenumit PSV Company.
În baza acestei interpretări, în 2013, ANAF a emis o decizie de impunere prin care solicita OMV Petrom să plătească integral TVA-ul dedus și dobânzile aferente – o sumă totală de peste 435 milioane lei, pe care compania a achitat-o.
În paralel, instanțele au analizat cazul, iar în noiembrie 2013, Curtea de Apel București a stabilit că transferul de activitate dintre PSV Company și OMV Petrom era, de fapt, un transfer impozabil din perspectiva TVA, în funcție de modul de implementare. Această decizie a devenit definitivă abia în noiembrie 2023, moment din care procesul intentat de OMV Petrom împotriva ANAF, început în 2013, a fost reluat.
Compania a câștigat în august 2024 la Curtea de Apel București, iar în iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut sentința, obligând ANAF să returneze suma totală de 435.659.639,17 lei către OMV Petrom, plus 150.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit directorului financiar al OMV Petrom, Alina Popa, litigiul a avut un impact pozitiv în rezultatele financiare ale companiei din trimestrul al doilea din 2025, cu un plus de aproximativ 200 milioane lei la profitul operațional.














