Acasă Actualitate Sprijin pentru locatarii afectați de explozia din Rahova: cazare gratuită, ajutor pentru...

Sprijin pentru locatarii afectați de explozia din Rahova: cazare gratuită, ajutor pentru chirii și măsuri de siguranță

2025
0

UMANITAR. Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunțat sâmbătă seară că locatarii blocului din Rahova, afectați de explozia puternică, vor beneficia de până la șapte zile de cazare gratuită la hotel, asigurată prin structurile Primăriei Capitalei. Totodată, Direcția de Asistență Socială va oferi sprijin financiar pentru chirii, ajutor în identificarea unor locuințe temporare prin ONG-uri, dar și apartamente puse la dispoziție de Municipalitate.

Am discutat în această seară, împreună cu primarul general interimar al Capitalei, cu locatarii scării afectate de explozie. Le mulțumim pentru răbdare și deschidere și îi asigurăm că nu vor fi lăsați singuri în această perioadă grea”, a transmis Andrei Nistor, pe pagina sa de Facebook, după reuniunea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

Prefectul a explicat că, după finalizarea anchetei tehnice, se va evalua posibilitatea ca locatarii din scările neafectate direct de deflagrație să se poată întoarce în siguranță în locuințele lor.

În același timp, Primăria Municipiului București va coordona lucrările de punere în siguranță a clădirii, urmând ca după expertiza structurală să fie stabilite posibile soluții de consolidare.

Totodată, Administrația Străzilor București va ridica autoturismele avariate din zonă, operațiune realizată cu sprijinul Companiei Municipale Parking București, sub coordonarea Poliției. Vehiculele vor fi transportate și depozitate temporar în spațiile Societății de Transport București (STB), până la încheierea tuturor procedurilor legale.

Prin aceste măsuri, autoritățile încearcă să redea un minim de stabilitate familiilor afectate și să pregătească revenirea în siguranță a locatarilor în propriile locuințe.