FONDURI. Comisia Europeană a aprobat versiunea revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, păstrând valoarea totală de 21,4 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Guvernului României.
Din această sumă, 13,57 miliarde de euro reprezintă fonduri nerambursabile, iar 7,84 miliarde de euro sunt împrumuturi avantajoase.
Revizuirea a fost necesară din cauza întârzierilor în atingerea unor jaloane și a imposibilității de a accesa împrumuturile înainte de sfârșitul anului 2025. În urma modificărilor, România și-a asigurat păstrarea integrală a fondurilor nerambursabile și a renegociat termenele asumate, inclusiv cel legat de decarbonizare.
O modificare importantă vizează amânarea închiderii centralelor pe cărbune din județele Gorj (Rovinari și Turceni), Hunedoara (Valea Jiului), Dolj (Craiova) și Vâlcea (Govora). Astfel, trei grupuri energetice vor funcționa până la sfârșitul anului 2029, iar alte două cel puțin până în august 2026. Autoritățile motivează această decizie prin faptul că investițiile în capacități de producție pe gaz și energie regenerabilă, destinate înlocuirii centralelor pe cărbune, nu sunt finalizate.
Executivul subliniază că măsura sprijină securitatea energetică, previne întreruperile în furnizarea de energie electrică și agent termic și menține peste 4.500 de locuri de muncă. În paralel, tranziția energetică va continua prin investiții în centrale pe gaz, parcuri fotovoltaice și soluții de stocare a energiei.
Guvernul afirmă că România are acum un plan de redresare „realist”, cu termene adaptate și prioritate pe infrastructură, spitale, digitalizare și energie verde. Bruxelles-ul va monitoriza respectarea noilor condiții, iar autoritățile centrale și locale trebuie să își îndeplinească angajamentele pentru a nu pierde fondurile europene.














