Acasă Social Guvernul prelungește până în 2025 termenul pentru împrumuturile locale: 250 de milioane...

Guvernul prelungește până în 2025 termenul pentru împrumuturile locale: 250 de milioane de lei în plus pentru termoficare

2075
0

ÎMPRUMUTURI. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că Guvernul a decis prelungirea până la 31 decembrie 2025 a perioadei în care primăriile și consiliile județene pot solicita împrumuturi prin Trezoreria Statului, pentru a finanța investiții locale și proiecte de termoficare. Totodată, a fost introdus un plafon suplimentar de 250 milioane lei, destinat exclusiv acoperirii pierderilor și plății facturilor restante din sistemul centralizat de încălzire.

Am propus și adoptat în Guvern prelungirea termenului până la 31 decembrie 2025. Aceste împrumuturi reprezintă fonduri puse temporar la dispoziția administrațiilor locale pentru a finaliza proiecte din PNRR, a continua investițiile publice și a asigura funcționarea sistemelor de termoficare”, a transmis Alexandru Nazare.

Ministerul precizează că împrumuturile vor avea dobânzi reduse, o perioadă de grație de 12 luni și o durată de rambursare între 1 și 10 ani, pentru a permite autorităților locale să gestioneze mai eficient cheltuielile.

Prin acest sprijin financiar, orașele vor putea asigura încălzirea populației în sezonul rece 2025–2026. Sunt măsuri concrete pentru a sprijini administrațiile locale și pentru ca românii să treacă iarna în siguranță, fără riscul întreruperii serviciilor de termoficare”, a declarat ministrul.

Actul normativ aprobat de Guvern modifică prevederile OUG nr. 25/2025, menținând limita totală a împrumuturilor la 1,5 miliarde de lei, din care aproximativ 650 de milioane lei sunt încă disponibile. Executivul arată că decizia vine în urma solicitărilor formulate de Asociația Municipiilor din România și de mai multe comunități locale.

Investițiile locale sunt motoarele dezvoltării României. Vom continua să oferim soluții financiare stabile și flexibile, pentru ca autoritățile locale să modernizeze comunitățile și să ofere servicii de calitate pentru cetățeni”, a adăugat Alexandru Nazare.