SANCȚIUNI. Președintele interimar al PNL Vaslui, Mihai Barbu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma audierilor desfășurate joi la DNA Iași, într-un dosar în care omul de afaceri Fănel Bogos este cercetat pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență.
Mihai Barbu, care deține și funcția de președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară, este suspectat de folosirea influenței politice pentru a obține foloase necuvenite. Potrivit anchetatorilor, începând din februarie 2025, acesta și-ar fi folosit poziția pentru a facilita obținerea de către Fănel Bogos a unei sume de aproximativ 3 milioane de euro de la DSVSA Vaslui, ca despăgubire pentru o societate deținută de acesta.
Conform DNA, Barbu ar fi intermediat întâlniri între Bogos și înalți funcționari ai statului, inclusiv cu directorul ANSVSA, și ar fi exercitat presiuni asupra acestuia. În plus, el i-ar fi promis omului de afaceri că va determina conducerea DSVSA Vaslui să anuleze măsurile impuse pentru nereguli constatate la fermele sale, iar dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, s-ar fi implicat în demiterea directorului instituției.
Pe durata controlului judiciar, Mihai Barbu este obligat:
-să se prezinte ori de câte ori este chemat de procurorii DNA,
-să nu părăsească România fără aprobarea anchetatorilor,
-să nu comunice, direct sau indirect, cu persoanele implicate în dosar,
-și să nu exercite funcția de președinte al organizației PNL Vaslui.
Procurorii l-au avertizat că nerespectarea acestor condiții poate duce la arest la domiciliu sau arestare preventivă.
La ieșirea din sediul DNA Iași, Mihai Barbu a refuzat să facă declarații detaliate, limitându-se la a spune: „Vă rog să fiți de acord să nu dau declarații acum. Veți primi o poziție oficială mai târziu. De fiecare dată când sunt chemat, vin”.
Liderul liberal a mai precizat că nu are nicio legătură cu sumele de bani menționate în dosar.
Mihai Barbu a fost numit la conducerea filialei PNL Vaslui în octombrie 2024, după excluderea fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, cercetat de DNA într-un alt dosar de luare de mită.














